Data publicării:
Liderii coaliţiei, declaraţii înainte de şedinţa de Guvern. Nicolae Ciucă nu îşi depune mandatul: Îmi asum în continuare responsabilitatea ca premier - Livetext
Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor, cei trei lideri ai coaliţiei de guvernare, fac declaraţii înainte de şedinţa de guvern de vineri.
Iată principalele declaraţii ale liderilor coaliţiei.
"Am preluat mandatul de premier într-o perioadă similară cu cea de acum, în care nu erau problemele rezolvate şi am putut să găsim soluţii pentru ceea ce a însemnat criza sanitară, criza din energie. A urmat conflictul din Ucraina, toate consecinţele crizei economice, inflaţia. Împreună, coaliţia de guvernare, cu dvs, toţi, am reuşit să depăşim aceste crize suprapuse.
Am trecut prin toate acestea asumându-ne cu responsabilitate şi identificând soluţii pentru toate aceste probleme. Nu aş vrea să le repet acum, pentru că le cunoaşteţi toţi foarte bine. Guvernul pe care îl conduc este un guvern care are o susţinere politică, parlamentară, consolidată. Putem afirma că prin această stabilitate politică am putut gestiona criza energetică, am putut asigura consecinţele războiului din Ucraina, am putut gestiona efectele inflaţiei. Consider că toate aceste măsuri ne-au asigurat şi creşterea economică, România fiind ţara din Europa care a avut a treia cea mai mare creştere economică, atât anul trecut cât şi în primul trimestru din acest an.
Am considerat că măsurile trebuie să fie îndreptate pentru ca cetăţenii să nu resimtă consecinţele. Am considerat că prin investiţii putem asigura creşterea economică, iar anul trecut absorbţia fondurilor UE şi valoarea investiţiilor străine a fost de aproximativ 22 miliarde de euro, record pentru ţara noastră.
Trebuie să continuăm să asigurăm coerenţa stabilităţii politice. La jumătatea acestei perioade, am decis să îmi depun mandatul şi el să fie preluat de domnul preşedinte Marcel Ciolacu.
Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul, în condiţii în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. Ţinând cont de faptul că, aşa cum am găsit soluţii până acum şi nu am dat înapoi din faţa responsabilităţii, după discuţii avute în coaliţie, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din Învăţământ. Am decis să menţinem dialogul astfel încât să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice şi să facem în aşa fel încât pe baza înţelegerii şi raţiunii, împreună cu dumnealor, să găsim soluţii. Doar că ele nu se pot rezolva printr-o singură decizie.
Suntem conştienţi de nevoia de a ridica nivelul de salarizare al cadrelor didactice, nu doar la nivelul aşteptărilor lor, ci la nivelul de recunoaştere pentru ceea ce înseamnă haina de profesor în România. Este foarte clar că ne dorim cu toţii ca viitorul acestei ţări să poată să aibă predictibilitate.
În acest moment, făcând apel la raţiunea cadrelor didactice, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecţională să dezechilibrăm întreg bugetul de stat.
În atare condiţii, aşa cum am menţionat mai devreme am avut discuţii până aseară târziu, am discutat şi astăzi dimineaţă, şi am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme, să nu îmi depun mandatul şi să îmi asum în continuare responsabilitatea funcţiei de premier. În felul acesta, sper să fie create condiţiile astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să putem pune în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliţiei", a declarat Nicolae Ciucă.
"Consider că decizia este una corectă, ne-o asumăm împreună"
"Eu am spus încă de săptămâna trecută că înaintea discuţiilor politice trebuie să ne asumăm rezolvarea problemelor majore din societate. Mai ales că o grevă generală presupune şi o încărcătură emoţională deosebită. Consider că decizia luată de noi trei, copreşedinţii acestei coaliţii, este o decizie corectă, pe care ne-o asumăm împreună.
Ne-am asumat împreună că în programul de guvernare prioritatea nr 1 o reprezintă profesorii şi sistemul de sănătate. Avem convenit un calendar cu liderii din învăţământ. Este unul scurt, dar pe care ni l-am asumat împreună.
Repet, cred că este decizia corectă să nu intrăm în discuţii politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor", a declarat şi Marcel Ciolacu.
"Când am format această coaliţie acum un an şi jumătate, ştiam că trecem printr-o perioadă dificilă. În continuare, e nevoie de predictibilitate, responsabilitate. Cunoaştem problemele societăţii şi ne-am asumat să le rezolvăm. În această perioadă, de când suntem la guvernare, am avut multe incendii. Cu o mână am stins incendiile, cu mâna cealaltă am construit, pentru că ăsta e rostul guvernării. Problemele din sistemul de învăţământ sunt cunoscute pentru guvern şi coaliţie, pot fi rezolvate. Rezolvarea e în mâna guvernului, a parlamentului, şi trebuie să fie etapizată. Dar vom reuşi să le rezolvăm aşa cum am reuşit şi în 2020, şi în 2021.
Aseară am decis să continuăm în această formulă, cu Nicolae Ciucă premier, şi să dăm răspuns cum doreşte societatea şi cum ne-am asumat în programul de guvernare. Sunt optimist, am încredere în forţele noastre şi am încredere în oameni", a concluzionat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.
- ştirea iniţială -
Declaraţiile vor avea loc la ora 9:00 şi vin în contextul în care vineri, 26 mai, premierul Nicolae Ciucă ar trebui să îşi prezinte demisia din funcţie, pentru ca rotativa premierilor să poată avea loc.
Cu toate astea, preşedintele Klaus Iohannis se arăta sceptic cu privire la rotativă, în condiţiile în care greva din educaţie este în desfăşurare.
"Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri. Coaliţia trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern şi cine trebuie să fie în coaliţia de guvernare, dar am încredere că lucrurile se vor rezolva. Acum, sigur, fiind astăzi joi şi greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile.
Nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână-două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un guvern care garantează stabilitatea guvernării şi a României. Acestea sunt lucrurile pe care pun foarte mare preţ şi le-am transmis şi celor din conducerea coaliţiei.
În mod normal, mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea. Este nevoie ca Guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele, până se găseşte o soluție. Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Sunt proceduri complicate", a spus Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News