Nica Alin Adrian, cel mai tânăr primar, la Chefi la cuțite, premiera sezonului 7
Așteptarea a luat sfârșit, căci azi și mâine, de la 20:00, chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu își reiau locurile la masa jurizării, în premiera sezonului 7 Chefi la cuțite.
Personaje inedite își vor face apariția din spatele ușilor, marcând momente memorabile, iar pe lângă mâncare gustoasă, concurenții vor "condimenta" atmosfera din platou. Un astfel de exemplu este Nica Alin Adrian, din Dudeștii Noi, care, la vârsta de 23 de ani, a ajuns cel mai tânăr primar din România.
"Am venit la Chefi la cuțite ca să demonstrez tuturor celor care mai au dubii, că dacă ai un vis trebuie să îl urmezi fără regrete, cu toată convingerea, până la capăt. În acest fel cu siguranță se va îndeplini!", spune cu multă convingere primarul Alin. Deși a terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare, acesta a ales să se dedice comunității sale, iar în anul 2004 a fost ales pentru prima dată în funcția de primar, fiind, la 23 de ani cel mai tânăr om ales vreodată în această funcție, în România: "Licența am susținut-o între cele două tururi ale alegerilor locale. A fost o perioadă intensă în care am fost pus în situații dintre cele mai diverse care m-au marcat pentru viitor", mărturisește acesta.
Mai are o pasiune: muzica
Pe lângă bucătărie, unde a evoluat din cauza faptului că soției sale nu îi place să gătească, primarul din Dudeștii Noi mai are o pasiune- muzica. "Am încercat să văd ce ar fi fost dacă alegeam muzica și am vrut să îmi demonstrez că ar fi putut să fie și aceasta o direcție de succes". La Chefi la cuțite, Alin Nica le va povesti chefilor despre canditatura sa timpurie la primărie, pe care o consideră o "nebunie", dar va încerca să impresioneze și cu o rețetă dulce, preferata chefului din echipa căruia i-ar plăcea să facă parte- chef Florin Dumitrescu.
Dacă acesta va avea succes, sau nu, în fața unor jurați extrem de duri și obiectivi, rămâne de văzut în marea premieră a sezonului 7, în această seară, de la 20:00, pe Antena 1. Azi și mâine, Chefi la cuțite revine edițiile premieră ale celui mai nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News