Next Star 2018. O fetiță de doisprezece ani a vorbit cu îngerii
Irina, o fetiță de 12 ani, impresionează juriul de la Next Star cu o poveste incredibilă. Copila a vorbit cu îngerul păzitor.
Irina are la activ peste 50 de expoziții de pictură, prima dintre ele la vârsta de trei ani.
Problemele de sănătate ale Irinei au început acum patru ani, când a avut un accident vascular cerebral. Tot în acea perioadă, s-a descoperit că fetița suferă de o trombofilie severă cu trei mutații genetice, o boală care neținută sub control poate să-i fie fatală. Irina este însă senină și blândă și spune că are încredere în Rafael, îngerul pe care i l-a trimis Dumnezeu și a cărui prezență o simte în permanență lângă ea.
“Când aveam opt sau nouă ani, am căzut și am început să plâng, iar Rafael a făcut o pietricică din lacrima mea, în care scrie Maria, dar numai eu pot să văd asta”, spune Irina.
“Irina este un copil binecuvântat. Doar un om care-l iubește pe Dumnezeu și care are permanent o legătură foarte puternică cu el poate să îi simtă prezența atât de intens”, e de părere Lidia Buble.
Ce îi oferă Irina Lidiei Buble și ce promisiune îi va face jurata fetiței, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, în prima ediție a celui de-al nouălea sezon „Next Star”, prezentată de Dan Negru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News