Data publicării:

Netanyahu: Nu cred că va exista o încetare generală a focului

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că guvernul său nu şi-a îndeplinit obligaţia de a proteja cetăţenii.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu dă asigurări că ţara sa îşi va asuma "responsabilitatea generală pentru securitatea" Fâşiei Gaza pentru o perioadă nedeterminată, după încheierea războiului cu Hamas, potrivit Agerpres.

"Israelul va avea, pentru o perioadă nedeterminată, responsabilitatea generală pentru securitatea" Fâşiei Gaza, a spus el într-un interviu pentru postul de televiziune ABC News."Pentru că am văzut ce se întâmplă când nu o avem. Când nu avem această responsabilitate pentru securitate, vedem izbucnirea violentă a terorii Hamas la o scară la care nu ne-am fi putut-o imagina".

                                             

Youtube video image

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins din nou, luni, ideea unei încetări a focului în Fâşia Gaza în absenţa eliberării ostaticilor răpiţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas. "Nu va exista nicio încetare a focului, nicio încetare generală a focului în Gaza fără eliberarea ostaticilor noştri", a spus el în acelaşi interviu."În ceea ce priveşte (...) pauzele mici - o oră aici, o alta acolo - le-am avut deja", a adăugat el.

"Presupun că vom analiza circumstanţele pentru a permite bunurilor - bunurilor umanitare - să intre sau ostaticilor noştri să plece. Dar nu cred că va exista o încetare generală a focului", a repetat el. "Acest lucru ne-ar împiedica eforturile de a ne scoate ostaticii, pentru că singurul lucru care funcţionează asupra acestor criminali şi asupra Hamas este presiunea militară pe care o exercităm", a spus el.

Întrebat despre responsabilitatea sa pentru atacul din 7 octombrie, premierul Netanyahu a răspuns:"Desigur". "Nu există nicio îndoială şi trebuie rezolvată după război", a spus el, adăugând că,"în mod clar", guvernul său nu şi-a îndeplinit obligaţia de a proteja cetăţenii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel