Data publicării:

Nerespectarea normelor de sănătate, amenzi de până la 3.000 de lei (persoane fizice) şi 30.000 de lei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărâre privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, care prevede dublarea sancţiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unităţile sanitare cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în acest domeniu, acestea ajungând până la 3.000 de lei (persoane fizice) şi 30.000 de lei (persoane juridice).

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, a fost dublat cuantumul sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea circuitelor funcţionale şi a compartimentelor şi serviciilor, neefectuarea verificării aparaturii de sterilizare, neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizare şi de unică folosinţă, nerespectarea utilizării produselor biocide, dispozitivelor medicale, necunoaşterea şi neaplicarea tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare, neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii în sălile de naştere, nerespectarea măsurilor pentru igiena pentru programului de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale, neraportarea infecţiilor, neasigurarea măsurilor antiepidemice, neasigurarea şi neîntreţinerea în condiţii de igienă a oficiilor alimentare, sălilor de mese, saloanelor cu paturi etc.

"Concret, dacă până acum se aplicau amenzi între 500 şi 1.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 10.000 şi 15.000 de lei în cazul celor juridice pentru nerespectarea protocoalelor de transfer al pacientului sau pentru internarea cazurilor care nu reprezentau urgenţe, de acum sancţiunile s-au dublat: pot ajunge până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice şi 30.000 de lei pentru persoanele juridice", arată Ministerul Sănătăţii.

Alt exemplu îl constituie amenzile pentru persoanele fizice care nu aplică măsurile de prevenire şi răspândire a bolilor transmisibile, amenzi care s-au dublat şi au ajuns între 2.000 şi 6.000 lei, iar pentru unităţile sanitare - între 7.000 lei şi 10.000 lei.

"Au fost introduse contravenţii noi şi sancţiuni contravenţionale pentru acordarea asistenţei medicale de către personalul neautorizat sau care nu deţine cunoştiinţe şi abilităţi persoanele atestate prin documente emise de statul român, pentru nerespectare protocoalelor clinice şi a ghidurilor de practică medicală, pentru nerespectarea de către personalul unităţii sanitare a protocoalelor şi procedurilor în privinţa actului medical pentru neasigurarea la nivelul unităţii sanitare a medicamentelor materialelor sanitare şi reactivilor necesari asigurării unui act medical de calitate, pentru nerespectarea condiţiilor impuse de autorizaţia de funcţionare şi pentru nerespectarea codului de etică şi deontolgie profesională de către personalul medico-sanitar", afirmă MS.

În premieră, au fost stabilite şi introduse sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru fapte săvârşite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiză medicale şi a fost mărit cuantumul amenzilor contravenţionale pentru persoanele fizice pentru nerespectarea normelor de urgenţă şi prim ajutor calificat, nerespectarea normelor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi a normelor de igienă, nerespectarea circuitelor funcţionale din laboratoarele de analiză medicale, neîndeplinirea măsurilor şi recomandărilor impuse de inspectorii sanitari, neanunţarea direcţiilor de sănătate publică despre modificările intervenite faţă de autorizaţia de funcţionare, nerespectarea dispoziţiilor privind avizarea publicităţii produselor, campaniilor de informare şi educare pe teme legate de sănătatea publică.

"Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical atât din unităţile sanitare, cât şi din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul că este nevoie şi de măsuri coercitive pentru ca sistemul să funcţioneze", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit comunicatului de presă.

În anul 2018, inspectorii sanitari au efectuat 13.400 de controale şi au aplicat amenzi în valoare de 1.660.900 lei, a precizat sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel