Nemulţumiri între susţinătorii lui Boc, pentru că nu se regăsesc pe listele care circulă printre delegaţi
Mai mulţi democrat-liberali care l-au susţinut pe Emil Boc pentru a obţine un nou mandat sunt nemulţumiţi de faptul că nu vor primi funcţii de conducere în partid, deşi au primit promisiuni în acest sens.
Potrivit unor surse din partid citate de Mediafax, sunt certuri în PDL deoarece oameni ca Daniel Funeriu, Ion Ariton, Mircea Toader sau Theodor Paleologu nu se regăsesc pe listele de vicepreşedinţi care circulă în rândul delegaţilor.
De altfel, unii dintre ei, cum ar fi Daniel Funeriu, s-au retras din cursa pentru funcţiile de vicepreşedinte. „Sunt certuri teribile, deoarece sunt mulţi ca Daniel Funeriu, Ion Ariton, Mircea Toader, Toader Paleologu, cărora li s-a promis şi nu li se dă“, a precizat un lider al partidului.
Liste cu persoanele care ar urma să fie alese în conducerea PDL, în funcţiile de prim-vicepreşedinte şi în cele de vicepreşedinte, au fost distribuite duminică delegaţilor democrat-liberali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News