Data publicării:

Nelu Tătaru, nemulţumit de conducerea spitalelor din România. "80 la sută din management nu corespunde"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că 80 la sută din managementul spitalelor din ţară nu corespunde standardelor. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Repetam de multe ori în primele luni de pandemie că 80% din managementele spitalelor nu corespund, menţin aceeaşi opinie şi o adaptez şi Bucureştiului. Cred că o patologie, o pandemie, un moment destul de greu, medical vorbind, dar trebuie să ne schimbe şi o optică. (...) Speranţa este ca în opt-zece luni să putem prezenta Parlamentului o lege a reformei în sănătate. Aţi putut vedea că orice lege am încercat să o trimitem în Parlament a ieşit pe cealaltă parte complet modificată şi contestată tot de cei care au modificat-o", a spus Tătaru, la o dezbatere pe teme din domeniul sănătăţii organizată de PNL Bucureşti, conform Agerpres. 

Nelu Tătaru a afirmat că a observat o "demotivare" a Direcţiilor de sănătate publică.

"Trecând de la spitale, am putem vedea şi DSP-uri care ţin de Ministerul Sănătăţii, o demotivare şi o scădere a atribuţiilor, ajungând ca un DSP să fie cel care dă un aviz sau face un control tematic. (...) Păstrarea unei coordonări la nivelul MS asupra unităţilor medicale rămâne esenţial", a mai spus ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel