Data publicării:
Nelu Tătaru merge în Parlament la solicitarea USR
La solicitarea Uniunii Salvaţi România, ministrul Nelu Tătaru merge în Parlament, lunea viitoare, pentru a oferi informaţii cu privire la modul în care Guvernul gestionează criza de sănătate publică declanşată în România de pandemia de COVID-19.
Participarea ministrului Sănătăţii la "Ora Guvernului" va oferi parlamentarilor prilejul de a obţine răspunsuri la întrebări care sunt pe buzele şi în mintea tuturor românilor, se arată într-un comunicat de presă al USR.
”Câte persoane distincte au fost testate până la această dată?" şi "Câte teste au fost efectuate în totalitate?" sunt doar două dintre ele, în condiţiile în care România pare să se afle, şi la acest capitol, cu mult în urma altor state europene, deşi guvernanţii se laudă cât de mult au crescut capacitatea de testare.
Apoi, ministrul Sănătăţii va putea spune ce face pentru testarea masivă a tuturor pacienţilor din grupele de risc.
Explicații privind afirmațiile medicului Horațiu Moldovan
Tot ministrul Nelu Tătaru va putea oferi lămuriri cu privire la afirmaţiile recente ale secretarului de stat Horaţiu Moldovan potrivit cărora bilanţul oficial, făcut zilnic public de către autorităţi, nu reflectă întocmai realitatea, deoarece "sunt raportate multe decese la pacienţi care mor din altă cauză".
De asemenea, ministrul Sănătăţii va avea ocazia să explice parlamentarilor şi, implicit, românilor, cum repară Guvernul PNL problema managerilor de spital incompetenţi, numiţi exclusiv pe criterii politice, şi dacă numirea unui şef de sală la conducerea unui spital orăşenesc se numără printre soluţiile găsite.
Detalii privind măsurile luate din 15 mai
”Nu în ultimul rând, şeful MS va putea oferi detalii despre măsurile preconizate a fi luate din data de 15 mai, despre planurile autorităţilor ca România să nu aibă o creştere abruptă a numărului de cazuri de COVID-19 şi să nu se reîntoarcă rapid la starea de urgenţă”, au precizat reprezentanții USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News