Data actualizării:
Data publicării:

Nelu Tătaru: Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamț, test COVID pozitiv

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Nelu Tătaru: Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra |Neamț, test COVID pozitiv. A intrat pe dializă în Belgia  de Dan Gabor    |    16 Noi 2020   •   22:15Agerpres

Cătălin Denciu, medicul-erou ars în incendiul produs la spitalul din Piatra Neamț și transportat cu avionul în Belgia, a fost reconfirmat cu COVID-19, la Spitalul Floreasca din Capitală. Nelu Tătaru a anunțat, luni seară, la un post TV, că acesta a fost ars pe 75% din suprafața corpului și a intrat pe dializă la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.

„La Floreasca (a fost testat – n.r.). S-a făcut un test Real Time PCR pozitiv. El a suferit de infecție cu SARS-CoV-2 în martie-aprilie, a avut și un tub de anticorpi important, fiind și donator de plasmă în repetate rânduri. Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru infecție cu SARS-CoV-2, să avem ca răspuns dat de zilele următoare”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a dezvăluit ce i-a povestit medicul Cătălin Denciu după incendiul de la ATI Piatra-Neamț.

„Din discuțiile cu colegul meu, doctorul Cătălin Denciu, a relevat un incendiu fulminant din momentul în care a intrat încercând să își salveze pacienții. (...) Nu a putut face mai mult decât s-a înfăptuit (...). Din discuțiile cu el, a arătat oricum neputință în încercarea lui de a-și salva pacienții și cât de puternic poate fi incendiul care se dezvoltă pe terapie intensivă, unde avem o cantitate de oxigen importantă prin aparatele care lucrează acolo”, a mai spus Tătaru.

Ministrul a mai spus că medicul are arsuri pe 75 la sută din corp și suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare, astfel că, dată fiind complexitatea acestui caz s-a decis transferul în străinătate.

Medicul-erou a primit, luni, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, iar familiile victimelor arse în incendiul de la ATI COVID vor primi ajutoare de urgenţă. În semn de apreciere pentru curajul de care a dat dovadă, în cadrul sedinţei de luni, Consiliul Local Piatra-Neamţ i-a acordat medicului erou Ioan Cătălin Denciu titlul de "Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamț”.

Tot în cadrul ședinței extraordinare de luni a fost aprobată acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 10.000 lei familiilor din Piatra-Neamț ale căror rude au decedat în incendiul de la secția ATI de la Spitalul Județean Neamț.

11 pacienţi şi-au pierdut viaţa în urma incendiului produs sâmbătă la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel