Data actualizării:
Data publicării:

NEGULESCU, EXCLUS din Magistratură

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mircea Negulescu, procurorul "Portocală", a fost exclus din Magistratură.

Așadar, secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a pronunţat, marţi, decizia cu privire la acţiunile disciplinare formulate împotriva procurorului Mircea Negulescu.

Ce anunța Inspecţia Judiciară (IJ)

Pe 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară (IJ) anunţa, în urma exercitării acţiunii disciplinare faţă de Mircea Negulescu, că magistratul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de parchet.

"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)(1) şi l(2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din incinta sediului Parchetului, în timpul programului de lucru‚ în afara cadrului legal care reglementează activitatea de urmărire penală, în condiţiile în care procurorul cercetat nu reprezenta interesele Ministerului Public şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta", se preciza într-un comunicat al IJ.

[citeste si]

Conform aceleiaşi surse, s-a reţinut şi faptul că Mircea Negulescu a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care celălalt magistrat îl instrumenta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel