Data actualizării:
Data publicării:

Negrescu: Lor trebuie să le mulţumim pentru lupta împotriva pandemiei

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Victor Negrescu
Victor Negrescu

Europarlamentarul Victor Negrescu apreciază că românii şi celor din linia întâi ar trebui să li se mulţumească pentru eforturile din timpul pandemiei, şi nu guvernanţilor. 

"Doresc să le mulțumesc românilor pentru eforturile lor și celor din linia întâi, care prin implicarea lor, fac ca numărul de îmbolnăviri de Covid-19 să nu crească și mai mult. Lor trebuie să le mulțumim. Actualii guvernanți, în schimb, sunt mai preocupați de alegeri decât de gestionarea pandemiei. Niciun pic de responsabilitate și decență. România nu pierde nimic dacă pleacă acest guvern. Poate doar câștiga. Avem nevoie de un guvern serios, cu oameni care nu sunt implicați în această campanie și care se concentrează pe gestiunea efectelor crizei", apreciază europarlamentarul Victor Negrescu.

Negrescu: Liberalii, mai preocupați de alegeri, decât de gestionarea pandemiei

"În ultimele săptămâni, liberalii sunt mai preocupați de alegeri, decât de gestionarea pandemiei. Ministrul Dezvoltării și Administrației nu se preocupă de sprijinirea comunităților locale, fiind în campanie la funcția de primar, Ministrul Mediului a uitat de distrugerea pădurilor, candidează la Consiliu Județean, Ministrul Muncii este mai des la lansări decât la minister să se preocupe de șomeri, alocații sau pensii, Ministrul Sănătății depune candidaturi la Vaslui uitând de problemele generate la DSP-uri, Premierul României face campanie toată ziua pe la televizor, și lista continuă", transmite Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel