Data publicării:
Negocieri la Dinamo. Ce a discutat Pablo Cortacero, noul acționar al clubului, cu fanii
Acţionarul majoritar al clubului de fotbal FC Dinamo, Pablo Cortacero, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că ia în calcul achiziţionarea celor peste 20 la sută dintre acţiunile deţinute de asociaţia suporterilor dinamovişti "Peluza Cătălin Hîldan" prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti" şi că în acest sens urmează să negocieze cu reprezentanţii fanilor.
"Am avut o întâlnire cu suporterii astăzi, dar unii dintre ei nu au fost în oraş. Vom avea negocieri în următoarele zile. Odată ce se va stabili structura îi vom capacita. Importantă este unitatea în acest proiect. Odată ce se va stabili structura va fi un departament care va lucra cu suporterii. Este o intenţie, vom negocia cu ei o mărire de capital, este o idee. În acest moment ne dorim identificarea tuturor datoriilor pe care le are clubul şi achitarea aceste datorii. Noi vrem să facem un proiect solid, să facem lucrurile bine pentru a veni rezultatele. Va fi un proiect bun", a spus Cortacero.
Când se va definitiva bugetul echipei pentru acest sezon
Spaniolul a afirmat că în maximum două săptămâni va definitiva bugetul echipei pentru acest sezon, precizând totodată că toate actele de preluare a clubului de la fostul acţionar Ionuţ Negoiţă au fost semnate.
"Vom definitiva bugetul în maximum două săptămâni şi vom comunica. Aşteptările mele sunt seriozitate, transparenţă, să se transforme într-un club profesionist ca oricare din Europa şi în primul rând să pariem pe academie. S-au semnat toate hârtiile, suntem acţionarii majoritari şi vrem ca începând de acum să construim un club serios. Ştiam că e un club important, a mai spus Cortacero.
Acţionarul dinamovist are mare încredere în academia de jucători pe care vrea să o construiască la Dinamo: "Organizaţia are nevoie de noi obiective, în concordanţă cu noile obiective de modernizare a clubului, o echipă competitivă şi îmbunătăţirea rezultatelor din ultimele sezoane. Academia este un punct important pentru Dinamo, vom acorda o atenţie specială jucătorilor din academie. De când intră pe poartă până ajung la prima echipă".
Premieră în istoria de 72 de ani a clubului Dinamo
Noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti este, din 13 august, compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero. Pentru prima oară în istoria de 72 de ani a clubului, Dinamo a intrat sub patronajul unei societăţi internaţionale.
Asociaţia suporterilor dinamovişti "Peluza Cătălin Hîldan" controlează prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti" 20,6% din acţiunile clubului FC Dinamo.
Proiectul "DDB" prin care fanii pot deveni acţionari a fost lansat la 29 mai 2018, numărul suporterilor înscrişi ajungând în prezent la 9.156. Fanii au la dispoziţie două variante pentru a deveni membri DDB: pot cotiza cu 48 de euro pe an sau cu 1.948 de euro pe an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News