Data publicării:

Nebunie în trafic, pe mai multe drumuri din ţară, care fac legătura între marile oraşe şi staţiuni: DN 1, DN 7, autostrada A1 şi autostrada A2

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Brandurile auto chineze îşi majorează cota de piaţă în Rusia, după exodul companiilor occidentale / Fotografie de la JESHOOTS.com, Pexels
Brandurile auto chineze îşi majorează cota de piaţă în Rusia, după exodul companiilor occidentale / Fotografie de la JESHOOTS.com, Pexels

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă, duminică seară, că DN 1 şi DN 7, dar şi pe autostrada A1 s-au format coloane de maşini care se întind pe mai mulţi kilometri, în timp ce pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa traficul este intens de la km 34 Fundulea până la intrarea în Capitală. 

Conform sursei citate, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti este coloană de vehicule pe aproximativ trei km la intrarea în Capitală, iar pe A2 Bucureşti - Constanţa, traficul este intens de la km 34 Fundulea până la intrarea în Bucureşti. Pe acest sector de drum se circulă cu viteză redusă, iar pe alocuri bară la bară.

Totodată, sunt coloane lungi de maşini pe DN 1 Ploieşti - Braşov, pe sensul de coborâre, între staţiunile Predeal şi Buşteni, precum şi între Sinaia şi Comarnic, dar şi pe DN 7 Piteşti - Sibiu, între Tălmaciu - Boiţa, pe sensul de mers Sibiu - Vâlcea, şi între Câineni - Boiţa, pe sensul de mers opus.

Conform Infotrafic, pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti este trafic normal, iar pe DN 39 Constanţa - Vama Veche sunt valori de trafic normale pe raza staţiunilor de la malul Mării Negre, cu excepţia segmentului de drum dintre Eforie Sud şi Eforie Nord, pe direcţia către Constanţa, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel