Nebunia Harlem Shake a pus în pericol siguranța unui întreg avion- Video
Harlem Shake a răsunat la 30.000 de metri altitudine. Pasagerii unui avion au început să danseze nebunesc, fără a conștientiza pericolele la care se expun. Autoritățile investighează modul în care s-a desfășurat acțiunea care a pus inutil avionul în pericol.
Agentia pentru Aviație Civila din Statele Unite investighează incidentul petrecut în timpul zborului de la Denver la San Diego în timpul căruia pasagerii s-au ridicat și au dansat Harlem Shake. Agenția s-a autosesizat după ce înregistrarea a devenit virală pe Internet. A strâns aproape 700.000 de vizualizări până-n prezent. Protagoniștii sunt elevii unui liceu din Colorado, care spun că au cerut permisiunea personalului de la bord înainte de a face înregistrarea, potrivit Daily mail.
“Este evident ca echipajul aflat la bord a pierdut controlul . Suntem surprinși că pasagerilor li s-a permis așa ceva. Într-un avion nu este permisă o astfel de activitate. Trebuie să existe un echilibru, iar mulțimea de oameni ridicată în picioare și dansând frenetic nu a făcut altceva decât sa pună în pericol siguranța tuturor. Pilotul ar fi putut să piardă controlul asupra avionului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenției Aviatice.
Vezi aici videoFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News