Neamţ: Numărul familiilor care vor să adopte un copil este aproape dublu faţă de 2018
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Numărul familiilor din judeţ care doresc să adopte un copil este aproape dublu faţă de anul trecut, potrivit unei statistici întocmite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ. 

În primele 9 luni ale acestui an au fost depuse 52 de dosare de adopţie, în timp ce tot anul trecut au fost înregistrate 29 de solicitări de adopţie. Procesul adopţiei poate fi unul de durată întrucât este o diferenţă mare între aşteptările familiilor adoptive şi realitate. Majoritatea potenţialilor părinţi îşi doresc copii foarte mici, perfect sănătoşi şi fetiţe în special. Realitatea arată însă că numărul nou-născuţilor abandonaţi este mic, fiind în scădere de la an la an iar copiii care totuşi intră în sistem au de multe ori, ei sau părinţii biologici, probleme medicale.

Misiunea specialiştilor din cadrul Biroului Adopţii este aceea de a găsi cea mai potrivită familie pentru copiii adoptabili şi de aceea este foarte important ca aşteptările lor să se plieze pe realitatea existentă în sistemul de protecţie, a declarat, în comunicatul de presă, directorul DGASPC Neamţ, Cristina Păvăluţă. În Registrul Naţional pentru Adopţii figurau la sfârşitul lunii septembrie, la categoria greu adoptabili, 29 de copii din judeţul Neamţ. Cel mai mic are vârsta de 4 ani iar cel mai mare are 13 ani şi 6 luni, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel