Data publicării:

Neagu Djuvara: Îmi doresc să mor pe un vapor

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Istoricul şi filosoful Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani.

Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.

Neagu Djuvara (1916—2018)

Mulțumim pentru toate, Neagu Djuvara!", este mesajul publicat, joi, 25 ianuarie, pe pagina de Facebook Humanitas.

[citeste si]

Neagu Djuvara şi-a luat licenţa în Istorie la Sorbona, în 1937, şi trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris. În 1972, a obţinut doctoratul în Filosofie, tot în capitala franceză, urmând ca, în 1987 să primească Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris.

Un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor, preocupat, în special, de filosofia istoriei, Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără "Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor'" (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, "Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne" (1995), "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie" (1999) şi "Amintiri din pribegie" (2005).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel