Data actualizării:
Data publicării:

Ne îndreptăm spre un dezastru financiar, avertizează prof. Coșea. Atenționare pentru români: Urmează ”mama tuturor crizelor”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Economie
WhatsApp
colaj dcnews/ pixabay
colaj dcnews/ pixabay

Prof. Mircea Coșea a transmis un mesaj ferm românilor, în contextul în care ne îndreptăm spre un ”dezastru financiar”.

Analistul economic, prof. Mircea Coșea a intervenit la un post TV unde a vorbit despre ”datoriile acumulate în sectoarele public și privat duc la omenirea spre un dezastru financiar pe care țările nu îl vor mai putea evita și asta pentru că băncile centrale vor fi nevoite să majoreze ratele dobânzilor, iar politicile ultrarelaxate nu mai pot fi implementate”, adică despre ”mama tuturor crizelor”, cum au numit specialiștii situația economică în care se află societatea actuală.

În plus, mai spun specialiștii, ”guvernele s-au împrumutat pentru măsuri prin care au ajutat populația, fără însă să investească banii, iar o măsură ar fi ca țările să majoreze taxele și impozitele, o măsură pe are autoritățile încearcă să o evite”, mai ales că ne află într-un an electoral pentru cea mai mare parte din țările lumii.

”Este o atenționare foarte serioasă, iar datele statistice arată că lucrurile așa stau. Suntem într-o perioadă în care datoria public, la nivel global a atins cel mai mare nivel cunoscut după al doilea Război Mondial. Inegalitățile în lume s-au dezvoltat extraordinar de mult, ceea ce duce la mișcări sociale de amploare considerabilă.

Pe de altă parte, îndatorarea, băncile și inflația sunt exprimate prin niște sfaturi pe care instituțiile financiare internaționale, cum ar fi Fondul Monetar, cum ar fi Banca Mondială, le recomandă guvernelor. Și anume: atenție mare la cheltuieli, pe de o parte, pe de altă, încercați să reduceți deficitele prin noi impozite și taxe.

Sigur, aceste lucruri sunt greu de admis, pentru că vin toate pe spatele populației, a celor care plătesc impozite, care plătesc taxe și care se văd, din ce în ce mai mult, în incapacitate asigurării unui nivel de viață corespunzător. Lucrul acesta se întâmplă și în România.

Toate sfaturile pe care instituțiile internaționale ni le dau și nu numai, și Uniunea Europeană, și Consiliul Fiscal din România, toate aceste sfaturi ne arată că ar trebui să reducem orice creștere a pensiilor și a salariilor, ne arată că dacă se pune în aplicare noua lege a pensiilor (n.r. care intră în vigoare de la 1 septembrie), în forma în care ne este prezentată astăzi de guvern, cu acele creșteri fantastice, care merg de la 40% la 100%, atunci va urma un deficit bugetar nesustenabil, iar în contrabalanță ar trebui să mărească taxele și impozitele.

Ceea ce va fi aproape sigur după alegeri. Anul viitor va fi un an în care vom asista la o așa zisă reformă fiscală care va mări impozitele și taxele, poate TVA-ul, ceea ce ne afectează în principal, dacă nu global, măcar la unele articole, la unele produse.

Și viața va fi din ce în ce mai grea, iar ceea ce se întâmplă acum, cu mișcările care au început să apară pentru creșterea salariilor, pentru creșterea pensiilor sunt foarte greu de susținut de către guvern.

De unde bani? România nu este într-o situație fericită din punct de vedere bugetar. Guvernul se împrumută în continuare, pe toate căile, și la populație, și la băncile românești, și la băncile străine”, a declarat analistul economic prof. Mircea Coșea, la Realitatea Plus.

Coșea: Nu suntem protejați de guvernul nostru

Întrebat cum ar putea românii să se pregătească pentru această nouă criză economică, după cea din 2007-2009, dar și după pandemie și criza energetică cu care ne-am confruntat în ultimii ani, prof. Coșea a răspuns ferm: ”trebuie să fim foarte precauți cu banii pe care îi avem”, explicând de ce trebuie ca fiecare să fie propriul ministru de Finanțe.

”Din păcate noi nu suntem protejați de guvernul nostru. Suntem sacrificați pentru niște cifre, cu impozite și taxe noi. Este nevoie ca noi, fiecare cetățean în parte, fiecare antreprenor, să încerce să își rezolve problemele în mod individual. 

Trebuie să fim foarte precauți cu banii pe care îi avem. Nu cred că trebuie să facem investiții mari în această perioadă. Nu trebuie să ne pierdem locul de muncă, să fim foarte atenți, pentru că vor fi eliminate locuri de muncă.

Până la urmă, fiecare om trebuie să devină propriul ministru de Finanțe. Trebuie să își gospodărească foarte bine banii, cu foarte multă atenție, poate vacanțe mai puțin costisitoare, poate mai puține investiții în apartamente, alte mobile noi și așa mai departe, pentru că ceea ce ne așteaptă este o perioadă grea, nu numai pentru România”, a mai spus prof. Coșea.

Citește și: Veste proastă pentru salariați: Nu mai crește salariul minim din iulie - surse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel