Ne-am făcut de râs la discursul lui Zelenski! Mai bine merg transmisiile de pe front decât din Parlamentul României. Dar gafele nu se opresc aici!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Zelenski
Zelenski
Transmisia cu Zelenski din Parlamentul României a fost un fiasco. Mai bine le merg transmisiile celor de pe front decât nouă.

Pe partea tehnică, Parlamentul este, să o zicem pe românește, varză. Nu știm dacă responsabilă este conducerea politică a Parlamentului, dar sigur este în atribuția sa facă ordine acolo.

Cine s-a uitat ieri la discursul lui Zelenski nu a înțeles mai nimic. După cum ați văzut, ba s-a întrerupt, ba nu s-a văzut, ba s-a tradus prost. Toate aceste lucruri se sparg în capul conducerii Camerei Deputaților. Și nu este prima dată când ne facem de râs.

Și paza Parlamentului este asigurată tot de serviciul Camerei Deputaților. Să nu uităm de turistul irlandez care a intrat prin efracție în Casa Poporului, la finalul anului 2021. El nu doar că era băut când a intrat în Palatul Parlamentului, dar se afla și sub influența unor substanțe interzise.

Așadar ce ar mai putea urma? Jurnalistul Val Vâlcu a făcut un exercițiu de imaginație în acest sens. Dacă, de exemplu, vine Joe Biden, ce face Parlamentul? Îl uită pe afară? Sau varsă cafeaua pe el? Îl blochează în lift? Face toxiinfecție alimentară dacă mănâncă la bufetul Parlamentului?

Zelenski, discurs în Parlamentul României

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat, luni, convins că România va participa la refacerea ţării sale după război şi a menţionat că doreşte un dialog pentru susţinerea comunităţilor româneşti, respectiv, ucrainene din cele două ţări.

„Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie pentru impunerea dreptăţii. (...) Sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele pentru refacerea Ucrainei după război. Vom propune partenerilor noştri să preia refacerea unor regiuni care au fost distruse de Rusia. Potenţialul nostru, puterea noastră internă este mare, dar avem nevoie de ajutor pentru a reface viaţa în Ucraina," a afirmat Zelenski, într-un discurs ţinut prin videoconferinţă în Parlamentul României.

El a mulţumit poporului român pentru susţinerea acordată refugiaţilor.

„Mulţumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat refugiaţilor din Ucraina. Sper că vom avea condiţii ca Rusia să renunţe la război şi oamenii să se poată întoarce acasă, în Ucraina. Această experienţă de susţinere şi respect reciproc şi bunătate dintre popoarele noastre este o bază pentru o apropiere şi mai mare dintre popoarele şi statele noastre. Cum situaţia va permite, vreau să încep un dialog cu România pentru întreaga protecţia comunităţilor româneşti din Ucraina şi comunităţilor ucrainene din România, să asigurăm toată susţinerea pe care o putem. Viitorul nostru este împreună într-o familie europeană", a spus preşedintele Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel