Nazare, PNL, proiect pentru închiderea bugetară: ”Nu e suficient doar să-l deschizi”. Explodează bomba în Parlamentul României!
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Senatorul PNL, Alexandru Nazare, a inițiat o propunere legislativă cu privire la închiderea bugetară, pe model european, dar și american. 

„...prin prezenta propunere legislativă avem în vedere următoarele:

- Anual, până la data adoptării de către Guvern a proiectelor legilor bugetare pentru anul următor, Guvernul, reprezentat de Prim-ministrul României, va prezenta în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicat, argumentele care au stat la baza rectificării/rectificărilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, eventuale abateri de la cadrul fiscal-bugetar aprobat, cauzele care au determinat aceste abateri, analiza privind situația economică și bugetară pe primele 9 luni ale anului, progresele înregistrate în sensul îmbunătățirii colectării veniturilor fiscale, precum și evoluția generală a cadrului macroeconomic;

- Anual, până la finalul lunii martie, Prim-ministrul în funcție prezintă în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului un raport cu privire la situația economică și bugetară din anul precedent, în scopul transparentizării situației economice, fiscale și bugetare, eficacitatea măsurilor pentru creșterea veniturilor fiscale și impactul politicii fiscal-bugetare asupra creșterii economice;

- Anual, în termen de cel mult 5 luni de la închiderea exercițiului bugetar, Ministrul Finanțelor prezintă în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și publică pe site-ul propriu un raport cu privire la execuția bugetară finală, transformând evaluarea execuției bugetare din anul precedent, dintr-un act formal (în prezent, această constă doar în publicarea raportului privind execuția pe pagina electronică de internet a ministerului), într-un act cu implicații formale asupra consolidării fiscal-bugetare pe termen lung”, se arată în propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare, inițiată de senatorul PNL Alexandru Nazare.

În contextul dat, l-am contactat pe senatorul PNL Alexandru Nazare pentru a ne oferi detalii despre propunerea legislativă:

Foto: Agerpres

”Reglementăm închiderea bugetară în format parlamentar, Cameră reunită cu Senatul, în oglindă cu modul în care se face deschiderea bugetară. Dacă deschiderea bugetară se face în plen reunit și închiderea bugetară trebuie să facă tot un plen reunit. Adică nu e suficient doar să deschizi un buget cu niște proiecții, cu niște venituri și cheltuieli prezumate”, a spus Alexandru Nazare pentru DCNews.

Rapoarte naturale

„Important e să vedem și cum se închide bugetul respectiv și susțin trei obligații de raportare noi, pe legea responsabilității fiscale în care, pe de o parte, ministrul de Finanțe să vină să prezinte public raportul pe care deja îl publică pe site, raportul respectiv să-l prezinte în plen reunit, acordul de închidere al bugetului, iar pentru premier să vină cu un raport legat de starea economiei, exact cum se întâmplă în Parlamentul European, cum se întâmplă în Congresul american, Starea Uniunii. Sunt rapoarte naturale cumva”, ne-a mai spus Alexandru Nazare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel