Navrom sistează cursele în Deltă. Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea: Cum se poate debloca situația / video
Autor: Ioan-Radu Gava | Publicat pe: 30 iun 2022, 08:57
WhatsApp
Sursă foto: Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării
Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a vorbit despre situația de la societatea Navrom Delta.

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a explicat care ar putea fi calea de urmat pentru a debloca sistarea curselor de pasageri și marfă.

„Navrom a sistat cursele de pasageri. Poate pe turiști nu-i deranjează, luau bărcuțe rapide, însă localnicii sunt afectați. Sunt mii de oameni care depind de transportul fluvial. Nu au resurse pentru a se plimba cu barca de viteză între localitățile Deltei Dunării și Tulcea“, a punctat Val Vâlcu.

„Da, este foarte adevărat, doar că apar probleme de pe o zi pe alta și la un moment dat nu poți să ții neapărat ritmul cu ele. Rezolvarea nu stă pe o masă de unde o iei și o pui acolo unde trebuie. Marți, am fost la București, la Ministerul Transporturilor, și m-am întors azi noapte, tocmai pe această problemă, unde am beneficiat și de prezența domnului viceprim-ministru și ministru al Transporturilor, de aparatul din Ministerul Transporturilor și, bineînțeles, o delegație a Navrom Delta, să vedem unde este sincopa, unde sunt problemele care împiedică decontarea sumelor pe care Navrom Delta le solicită de la Ministerul Transporturilor.

După cum bine știți, sumele erau în special din subvenția dată pe pasager, pentru persoane din Delta Dunării, dar erau și alte sume conexe. Există, în momentul de față, un diferend între aparatul tehnic din Ministerul Transporturilor și aparatul tehnic de la Navrom Delta și anume acela că Navrom Delta solicită anumite sume pe reparații capitale la anumite nave sau cheltuieli diverse, altele decât cele din subvenție, despre care Ministerul spune că nu erau întru totul prinse în contractul dintre părți“, a spus Horia Teodorescu.

G Ad:

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Alegeri 2024. Horia Teodorescu: Nu voi mai candida în administrație. E prima dată când spun public

„Navrom Delta spune că își susține cauza, Ministerul spune că lucrurile nu sunt chiar așa. Acum, au rămas să discute și ceea ce s-a stabilit e să se plătească sumele care sunt clare, adică la care nicio parte nu are obiecții. Acestea reprezintă un procent de 60-70% din cele solicitate de Navrom Delta. Sper ca pe această deblocare se pună în mișcare navele pentru cei din Delta Dunării, dar trebuie să înțelegem cu toții că Navrom Delta este la capătul puterilor și din toate aceste inadvertențe pe traseul decontărilor de la Minister către Navrom Delta nu are de suferit decât populația Deltei Dunării, pe care se mai pune încă o presiune să plătească transportul la Tulcea pe navele private. Știm bine că nu este o euforie și o viață în Delta Dunării plină de uzur astfel încât să-și permită, de 2-3 ori pe săptămână, pentru că sunt oameni care chiar fac naveta, sunt copii care vin la școală, bătrâni care vin la medic, să meargă cu nave private.

Eu cred că, printr-un efort comun al ambelor părți, această situație se va debloca. Să nu uităm că dacă vine iarna și ne mișcăm pe sloiuri, nu poate să facă transport în Delta Dunării decât Navrom Delta. Fac un apel în numele acestei societăți să găsim în limita legalității toată înțelegerea posibilă ca această activitate să se desfășoare. O activitate așa cum face Navrom Delta, nu cred că face vreun agent economic în România astăzi, și nici cinci ani de acum încolo, dacă ne gândim la dotarea și valoarea dotărilor navelor care se mișcă în Delta Dunării în acest format de 31 de ani.

Aici toată lumea trebuie să lucreze în aceeași direcție și să încercăm să rezolvăm, în limita legalității, tot ceea ce se poate. Știu că este o situație grea, aproape imposibilă, nu mai au sume să-și cumpere carburanți. Sper ca Ministerul să vadă acest lucru și să dea dovadă de mai multă deschidere. Am văzut o deschidere mare a domnului ministru Grindeanu și sper ca cei din minister să facă același lucru și să punem din nou pe picioare această activitate care se numește transportul de persoane și de marfă în Delta Dunării“, a mai spus Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea. 

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Horia Teodorescu: Aeroportul din Tulcea este funcțional. Are absolut tot ce-i trebuie

Care ar fi problema?

„Dacă ne gândim că sunt subvenționate transporturile în orașe, care au venit mediu peste cel european, cum este Bucureștiul, e un pic nedrept că nu pot fi ajutate 8.000-9.000 de suflete care au nevoie de acest transport în Delta Dunării. Din ce simțiți dumneavoastră, e o problemă birocratică sau una de lipsă de fonduri?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Lucrurile sunt împărțite. Dintr-un punct de vedere tehnic, am stat de vorbă cu Navrom Delta, și mi-au spus că au toate documentele, au depus totul, dar timpul de reacție dintre depunere și răspuns durează două săptămâni. Așa spuneau ei, că nu pot să a cu zona Ministerului Transporturilor.

De cealaltă parte, Ministerul spune că documentele nu sunt făcute cum trebuie, că sunt lucruri care pot fi decontate, prinse în contract, pe când altele exced contractul. De aici există acest diferend care a ținut și decontarea pe loc. Și domnul ministru Grindeanu a spus se se dea deoparte sumele pe care sunt discuții, iar la sumele clare să se dea drumul, ca să lucreze oamenii“, a spus Horia Teodorescu.

„Navrom Delta este de stat, este o companie a statului?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Nu, este o companie privată și tocmai aici sunt problemele, că discutăm de bugetul statului și o companie privată. Chiar și așa, atâta timp cât contratul are anumite clauze care dau posibilitatea ca anumite cheltuieli să fie plătite din bugetul statului român, atunci lucrurile sunt clare“, a adăugat președintele CJ Tulcea.

„Nu există nici alternativă. Dacă nu există capacitate de transport, mai ales pe timpul iernii“, a spus Val Vâlcu.

„Nu doar pe timpul iernii, ci și pe timpul verii. Zona privată este dotată cu ambarcațiuni mici, doar de transport persoane. Doar Navrom Delta făcea transport de marfă, de materiale de construcții (...). Afectează și turismul. Toată zona este afectată. Cred că, cu o mai bună înțelegere și atenție de ambele părți, lucrurile pot fi deblocate“, a conchis Horia Teodorescu.

”Breaking news” cu lucrările la faleza din Tulcea. Horia Teodorescu: Au anticipat bine, dar lucrul spectaculos va veni peste două luni

Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a vorbit despre faleza din orașul omonim.

„În momentul de față, faleza este într-un stadiu avansat al execuției și această asociere de firme care lucrează la acest obiectiv a dat dovadă de înțelepciune și lucrează într-un ritm care mi-a depășit și mie așteptările. Nu s-a pus niciodată problema stagnării lucrărilor pentru negocieri de prețuri sau alte lucruri. Au lucrat într-un ritm extraordinar de bun, ceea ce se dovedește și pe teren, pentru că în momentul de față, de vreo săptămână, au început efectiv să monteze partea finală a investiției, e vorba de granitul D9, care au început să-l monteze dintr-un capăt al falezei, ceea ce înseamnă că este partea finală și lucrurile arată mult peste ceea ce noi am prognozat, iar ei și-au asumat că vor executa.

Eu spun că în toamnă sau iarnă, faleza din Tulcea, într-o proporție de 70-80%, poate fi vizitată. Vom avea luminile, vom avea balustradele, vom avea aproape tot granitul montat pentru că această asociere a avut o premoniție. Au fost foarte rapizi în decizii și o mare parte dintre materialele esențiale și le-au asigurat când au simțit că se va întâmpla ceva din punct de vedere economic. Au fost cu un pas înaintea creșterii prețurilor și asta nu le-a făcut decât bine. Ambele părți și-au adus atât expertiza, cât și disponibilitatea la o muncă susținută astfel încât acest obiectiv să se realizeze. Pot să spun un lucru, o afirmație personală: Dacă nu aveam norocul să avem doi constructori atât de buni, probabil că la momentul acesta vorbeam de probleme destul de importante la derularea acestei investiții, dar Dumnezeu mai are ochi și pentru noi, pentru tulceni, și are grijă să ne dea norocul să avem parte și de constructori de calitate“, a precizat Horia Teodorescu la DCNews.

„Rar auzim așa ceva! E aproape breaking news în România, unde apar de obicei probleme, unde se întârzie proiectele. Acum, cu războiul din Ucraina, fierul-beton a dispărut din lanțul acesta de aprovizionare. Bine, avem și o veste bună, s-a reluat producția în Târgoviște, ceea ce ar putea să-i mai ajute pe ceilalți constructori“, a spus Val Vâlcu (citește continuarea AICI).

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Locul superb pe care nu trebuie să-l ratezi. Se poate și în România! Turismul NU trebuie oprit!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro