Nave militare. Rusia, prezență majoră în mările și oceanele lumii
Între 70 şi 100 de nave ale marinei militare ruse se află în permanenţă în diferite regiuni pe mările şi oceanele lumii, a declarat comandantul-şef Vladimir Koroliov, într-un interviu apărut vineri în cotidianul Krasnaia Zvezda, preluat de Xinhua.
'O flotă poate fi reală dacă navele şi submarinele sale nu stau în dane, ci îşi îndeplinesc funcţiunile pe mare', a afirmat amiralul Koroliov.
El a precizat că noua fregată 'Amiral Makarov' va sosi în portul Sevastopol şi va face parte din Flota Mării Negre începând din august sau septembrie.
De asemenea, nava anti-mine 'Ivan Antonov' a fost lansată recent în portul Sankt-Petersburg, iar o serie de şase nave torpiloare mici 'Şkval' s-au alăturat Flotei Mării Baltice.
În viitorul apropiat, în dotarea marinei militare vor intra nave de o clasă cu totul nouă, mai precis nave de patrulare din clasa 22160 'Vasili Bîkov', a menţionat comandantul-şef.
Marina militară rusă, înfiinţată în 1992, cuprinde în prezent Flota Nordică, Flota Pacificului, Flota Mării Negre, Flota Mării Baltice, Flota Mării Caspice, aviaţia navală şi trupele de coastă, precizează Xinhua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News