Data publicării:
NATO l-a numit pe Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei
Este oficial: NATO l-a numit pe Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei.
Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit miercuri pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, potrivit unui comunicat oficial difuzat în urma unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Rutte, în vârstă de 57 de ani, îşi va prelua funcţia la data de 1 octombrie, înlocuindu-l pe norvegianul Stoltenberg, aflat în acest post de zece ani.
Numirea lui Rutte devenise o formalitate după ce singurul său rival pentru acest post, preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi anunţase săptămâna trecută retragerea candidaturii, în lipsa unei susţineri suficiente, notează Reuters.
Jens Stoltenberg a salutat în succesorul său 'un adevărat transatlantist, un lider puternic şi un constructor de consens'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News