Data publicării:

Naţionala U21 s-a întors acasă. Sute de suporteri i-au întâmpinat pe aeroport

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Sute de suporteri i-au așteptat, sâmbătă dimineață, pe Aeroportul Henri Coandă, pe "tricolorii mici", la întoarcerea de la Campionatul European, acolo unde echipa U21 a ajuns până în semifinale.

Galeria echipei naţionale, gruparea "Uniţi Sub Tricolor", a dat tonul, rând pe rând fiind intonate cântecele care i-au purtat pe tricolori spre semifinala cu Germania. "Suntem mândri de voi!”, România, ale / România, ale”, ”Pentru noi, sunteți campioni", au scandat fanii veniți la aeroport, transmite Mediafax.

Tricolorii mici au plecat din Italia vineri, 28 iunie, la ora 22:30, și au ajuns pe aeroportul Henri Coandă din București sâmbătă noapte, 29 iunie, la ora 01:30.

Ambiția, spiritul de sacrificiu și dorința de "mai mult" de care au dat dovadă băieții lui Mirel Rădoi la acest Campionat European i-a cucerit pe români, care i-au susținut într-un număr foarte mare la toate cele patru meciuri jucate la turneul final. În afară de suporterii care au mers pe stadioane, România U21 a ținut cu sufletul la gură alte milioane de români, care i-au privit din fața televizoarelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel