Nașterea Maicii Domnului. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: Ne iubește pe toți, chiar și pe cei care o mâhnesc
Pe 8 septembrie se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.
Nașterea Maicii Domului se sărbătorește în fiecare an pe data de 8 septembrie, fiind prima mare sărbătoare a anului nou bisericesc. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a evidențiat rolul Fecioarei Maria de mijlocitor între oameni și Dumnezeu.
„Duminica aceasta vom prăznui Nașterea Maicii Domnului.
Pe toți ne iubește Preacurata ca pe niște copii ai ei și își amintește de noi neîncetat în rugăciune, ca o Maică a noastră, a tuturor. Chiar și a celor care o mâhnesc...
Cât de frumos ne vorbesc și Sfinții despre Maica Domnului! Iată un mic fragment dintr-o omilie a Sfântului Grigorie Palama:
„Maica Domnului este subiectul atâtor profeții, începutul apostolilor, sprijinul mucenicilor, temelia învățătorilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor cerești, podoaba a toată făptura. Ea este începutul și izvorul și rădăcina negrăitelor bunătăți. Ea este înălțimea a toată sfințenia și desăvârșirea”.
Să nu uităm să îi mulțumim pentru tot ajutorul și să ne rugăm să ne fie pururea ocrotitoare și apărătoare, prin rugăciunile sale, împotriva relelor și necazurilor care ne înconjoară tot mai mult.
Și să mărturisim cu toții din inimă, cu nădejde puternică și iubire neîncetată:
„Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă, lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!” (Condacul 1 al Acatistului Nașterii Maicii Domnului)“, a scris Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News