Nastasia Iacob este o tânără pianistă foarte talentată din Brașov care a impresionat atât publicul din România cât și cel de peste hotare. La numai 18 ani aceasta a adunat un bagaj consistent de premii și cu siguranță viitorul îi surâde din plin pe plan muzical.

Într-un interviu acordat pentru De Ce News, tânăra pianistă descrie legătura strânsă pe care o are cu pianul și ce a determinat-o să nu renunțe nicio clipă la visul pe care l-a avut dintotdeauna, să se realizeze pe plan muzical și să lupte până la capăt în orice competiție muzicală.

Care a fost impulsul ce te-a determinat să începi studiul pianului?

Nastasia: Aveam 5 ani când fratele meu mai mare lua lecții de pian acasă și îi urmăream atentă orele. El nu era foarte încantat de pian însă pe mine m-a captivat din prima. Impactul a fost unul puternic pentru că odată ce am început mai în joacă, mai în serios, am continuat pe acest drum.

Cum ai trăit primul tău concurs?

Nastasia: Când am participat la primul concurs aveam 6 ani, eram în clasa I și pot spune că a fost un eșec. M-am emoționat atât de tare încât am început să plâng pe scenă. Cu timpul am început să mă obișnuiesc cu scena și cu atmosfera competitivă și n-am mai avut astfel de tracuri.

Care consideri că sunt cele mai mari realizări pe care le-ai avut ca artistă?

Nastasia: În primul rând, îmbogățirea spirituală pe care mi-a oferit-o muzica de când am început să o studiez. De asemenea, debutul cu orchestra Filarmonicii din Ploiești sub bagheta maestrului Ilarion Galați, premiile obținute la concursuri în țară dar și premiul 1 obținut la concursul Vittoria Caffa Righetti din Italia.

Poți face un top 3 al compozitorilor tăi preferați? 

Nastasia: Johann Sebastian Bach este compozitorul meu de suflet, urmat de Wolfgang Amadeus Mozart și de Claude Debussy.

Dacă ar fi, ipotetic, să ai ocazia să-l cunoști pe compozitorul tău preferat, ce ai vrea să afli de la el?

Nastasia: E dificil de spus … nu mi-ar ajunge o zi să aflu tot ce mi-aș dori, însă probabil mi-ar place să descopăr contextul în care acesta a compus și lucrurile care l-au influențat în muzica sa.

Ai momente când cânți din pur reflex dar mintea ta e cu totul în altă parte?

Nastasia: Da, pățesc uneori când studiez să îmi fugă mintea și degetele să meargă de la sine. Reflexul vine din studiu și recunosc că mă fură câteodată muzica sau peisajul și uit să mă mai concentrez, dar asta doar acasă între patru pereți. Pe scenă concentrarea trebuie să fie în proporție de 100% și nu îmi permit să îmi pierd atenția.

Ca orice artist presupun că ai avut parte și de momente mai neplăcute/ nefavorabile. Poți da un exemplu pe care ți-l amintești?

Nastasia: Sunt momente în care deși studiez și aprofundez lucrările, tot nu sunt mulțumită de realizarea finală dar trebuie să continui orice ar fi. Un moment dificil a fost în urmă cu 5 ani la Olimpiada Națională când cu o seară înainte făcusem o toxiinfecție alimentară și a trebuit să cânt, având febră, pe scenă. Desigur că interpretarea nu a fost una așa cum mi-am dorit dar nu am renunțat considerând că trebuie să onorez scena indiferent de situație.

Care este filmul tău preferat despre muzică ?

Nastasia: “Vier minuten”, un film nemțesc despre o pianistă pușcăriașă. M-a atras subiectul pentru că până la urmă nu mediul din care provi și în care te afli te formează, ci mai degrabă talentul și ambiția.

Ai avut ocazia să cunoști vreo personalitate din muzică pe care o admiri foarte mult?

Nastasia: Am avut ocazia să colaborez cu dirijorii de renume Ilarion Galați și Ovidiu Bălan. Nu am cunoscut multe personalități, în schimb am avut ocazia să le văd pe scenă, mai ales în cadrul Festivalului Enescu din București.

Cât timp acorzi studiului într-o zi?  Ți se pare obositor/incomod?

Nastasia: Timpul de studiu depinde de situație. Dacă am de pregătit un concert important studiez 6 ore sau mai mult, în zilele de școală studiam cam 4 ore dacă îmi permitea timpul. Acum am intrat la Conservator și imi voi dedica majoritatea timpului studiului. Este obositor și stresant dar satisfacțiile sunt pe măsură.

Care ți-ai dori să fie cea mai mare realizare a ta pe plan muzical?

Nastasia: Mi-aș dori la un moment dat să mă specializez pe muzica barocă și să cânt muzică de cameră.

Ai vreun regret legat de faptul că viața ta este legată în cea mai mare măsură de pian?

Nastasia: Nu am niciun regret. Cele mai mari realizări și satisfacții le-am dobândit în urma studiului la pian. Nici nu îmi imaginez făcând altceva.

Ai avut vreun moment în care ai spus “Gata. Mă las de pian.”?

Nastasia: Am avut câteva momente de cumpănă în care era cât pe ce să renunț la pian probabil din cauză că simțeam că nu făceam față emoțiilor și a presiunii scenice dar noroc că mi-am revenit repede.

Care este cea mai amuzantă situație prin care ai trecut ca pianistă?

Nastasia: Cred că un moment comic a fost când m-am împiedicat pe scenă în fața tuturor. Aveam cred vreo 8-9 ani și bucuroasă că am cântat bine am fugit de pe scenă și când îmi era lumea mai dragă mi s-au împleticit picioarele și am căzut.

Din artiștii români, pentru cine ai o admirație incontestabilă? Dar din artiștii internaționali?

Nastasia: În primul rând, cea mai mare admiraţie o am pentru profesoara mea de pian de la Braşov, doamna Corina Ibănescu căreia îi datorez totul, fără răbdarea şi ajutorul dânsei probabil nu aş fi ajuns unde sunt acum. Din artiştii internaţionali, îl admir pe David Fray, un pianist francez din generaţia tânără care abordează pianul într-o manieră atât de complexă şi simplă în acelaşi timp cum am mai vazut doar la Clara Haskil. De asemenea, un model pentru mine este Glenn Gould.

Să presupunem că te-ai certat cu cineva foarte apropiat și urmează să ai un recital. Cum procedezi ca să-ți canalizezi puterile pe recital fără a fi influențată de situația nefavorabilă prin care ai trecut?

Nastasia: După cum spusesem şi mai devreme, indiferent că sunt tristă sau că mă simt rău, trebuie să înfrunt orice problemă şi să fac ce ştiu eu cel mai bine, adică să cânt la pian. Pe scenă nu trebuie să se vadă necazurile, ci să iasă în lumină doar ce e mai frumos.

Care este compoziția ta preferată ?

Nastasia: Nu am doar o compoziţie preferată, dar din cele pe care le am pot să amintesc de “Matthaus Passion” de J.S. Bach, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de P. Ceaikovski şi Partita nr. 6 de J.S. Bach.

Fiind de mic copil obișnuită cu partiturile în față, consideri că ai avut o copilărie diferită față de ceilalți copii? Ai vreun regret în această privință?

Nastasia: Inevitabil am avut parte de o copilărie diferită dar nu de una nefericită. Am învăţat cu ajutorul doamnei mele profesoare de pian Corina Ibănescu ce înseamnă munca constantă şi performanţa. Toate lucrurile acestea m-au ajutat să mă dezvolt ca şi om şi mi-au oferit implicit şi o copilărie frumoasă. E drept că am mai scăzut din orele de joacă dar nu atât de mult încât să nu gust bucuriile copilăriei.

În afară de pian mai ştii să cânţi la vreun instrument?

Nastasia: Am studiat la liceu timp de 3 ani orga. Deşi aparent seamănă cu pianul, este un instrument dificil de abordat din cauza coordonării mâinilor cu picioarele. Cred că orga m-a apropiat cel mai mult de compozitorul meu preferat J.S.Bach.

Care din părinți crezi că a avut o influență mai mare în evoluţia ta?

Nastasia: Ambii părinţi au avut o contribuţie în evoluţia mea. M-au sprijinit mereu mai ales în momentele grele. Fără deschiderea largă pe care mi-au oferit-o asupra artei şi a muzicii probabil nu aş fi cântat la pian acum. Ei sunt martorii evoluţiei mele şi cei care m-au ajutat să merg mai departe atunci când am avut momente de slăbiciune.

Care este opinia ta cu privire la gradul de promovare al culturii în România?

Nastasia: Este o mare ruşine faptul că nu se apreciază cultura la nivelul la care ar trebui. Lumea preferă să se complacă în mediocritatea zilelor noastre. Este păcat că nu se mai promovează arta aşa cum trebuie şi nu mă miră faptul că multi oameni foarte talentaţi care ar putea ajunge figuri emblematice pentru România aleg să părăsească ţara.

Când te-ai apucat de pian ți-ai imaginat vreodată că vei ajunge atât  de departe?

Nastasia: Din clipa în care m-am apucat am ştiut că vreau să devin pianistă. Lucrurile s-au mai modificat pe parcursul anilor dar în esenţă a rămas cam acelaşi lucru. Mi-aş dori să mă specializez pe muzica de cameră/ acompaniament.

Când vei avea următorul recital și unde?

Nastasia: Încă nu ştiu unde voi susţine următorul recital dar cel mai probabil va avea loc în Bucureşti în următoarele luni.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News