Năstase, despre coabitare, în viziunea lui Băsescu
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp

Mult discutata "coabitare" între Guvernul Ponta și președintele Traian Băsescu este interpretată într-un mod aparte de șeful statului, consideră fostul premier Adrian Năstase.

Pentru a descifra ce înseamnă cuvântul "coabitare" pentru președintele Traian Băsescu, Adrian Năstase realizează pe blogul său o paralelă cu celebrul personaj "Cetățeanul Kane".

"În clipa morții, celebrul Cetățean Kane rostește un singur cuvânt: “Rosebud”. Începe o cursă teribilă pentru descifrarea acestui ultim mesaj. Sunt intervievate femeile din viața lui, sunt căutate însemnări secrete din arhive. În final, descoperim că “Rosebud” era numele saniei din coplilăria lui Kane", explică Adrian Năstase.

Plecând de la acest raționament, fostul prim-ministru susține că "Tot așa, noi, în România, încercăm – de câteva luni – să aflăm sensul cuvântului “coabitare” folosit de Traian Băsescu. Recent, am aflat, cu toții, că pentru el “coabitarea ” înseamnă, de fapt, cine numește șefii parchetelor", susține Adrian Năstase, pe blog, într-un material intitulat "Cetățeanul Kane de România".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel