Fostul premier Adrian Năstase urează cu ocazia Zilei Naționale "La mulți ani!" românilor și României și atrage atenția să nu uite nimeni "ce este și cât de mult contează Democrația", consemnând faptul că instituțiile publice au fost create de personalități istorice pentru a servi interesul public.
"Astăzi este Ziua Națională a României, o sărbătoare de care, indiferent unde ne-am afla, în țară sau dincolo de granițe, trebuie să ne amintim. Cred acest lucru nu pentru că văd lucrurile într-o paradigmă a clișeelor politice sau naționale, ci pentru că, dincolo de istoria personală a fiecăruia dintre noi, există un simbol care să ne amintească cum am ajuns aici", a scris pe blogul personal Adrian Năstase.
Fostul premier precizează că "am ajuns aici pentru că au existat personalități față de care istoria și noi suntem datori. Oameni care au ascultat glasul poporului, și-au însușit aspirațiile și idealurile sale încercând, totodată, să le pună în practică. (...) Printre aceste personalități sunt și cele care au depus eforturi supraomenești pentru a construi instituțiile statului român modern. Au făcut asta înțelegând nu doar de ce este nevoie de instituții, ci și ce trebuie să facă ele și pe cine trebuie să servească – interesul public. Acești oameni sunt cei care au clădit statul și l-au lăsat să funcționeze. Ei nu au încercat să îl confiște. Să nu uităm, deci, în ziua de astăzi, ce este și cât de mult contează Democrația", atrage atenția fostul premier.
Adrian Năstase notează că "Suntem încă într-o perioadă foarte grea, cu multe privațiuni, cu multe suferințe. Tocmai în astfel de perioade, lucrurile care ne unesc sunt cele care contează", precizează fostul președinte al PSD.
"De aceea, cu ocazia Zilei Naționale, țin să exprim o speranță care se referă la viitorul foarte apropiat. Sper ca ziua de 9 Decembrie să nu fie una a dezbinării, ci una a unificării, iar înțelepciunea națiunii să prevaleze dincolo de umorile liderilor politici care se cred infalibili. La mulți ani, români! La mulți ani, România!", a conchis Adrian Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui