Data publicării:

Naomi Osaka ar putea să nu participe la Wimbledon. Retragere de la un alt turneu, după Roland Garros

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Naomi Osaka a decis să se retragă de la turneul de la Berlin, după ce a luat o decizie similară la Roland Garros, iar acum specialiştii pun sub semnul întrebării participarea sportivei la Wimbledon. 

Decizia sportivei din Japonia vine la trei zile după retragerea sa de la Roland Garros, în urma unui episod controversat în care a fost implicată, scrie L'Equipe.

Naomi Osaka a precizat că a suferit momente de depresie după ce a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, în 2018, la US Open, iar discuţiile cu jurnaliştii i-au declanşat aceste probleme.

Osaka a fost amendată cu suma de 15.000 de dolari de organizatorii turneului de la Paris pentru faptul că a lipsit de la conferinţa de presă care a urmat victoriei sale din primul tur, 6-4, 7-6 (5) cu românca Patricia Ţig.

Osaka, retragere de la Roland Garros pentru a se menaja mental 

Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare şi pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis, a scris Osaka. 

Nu am dorit niciodată să fiu un motiv de distragere şi recunosc că nu e cel mai potrivit moment, iar mesajul meu ar fi putut fi mai clar. Însă, ce e cel mai important, nu aş trivializa niciodată termenul de sănătate mentală şi nici nu l-aş folosi cu uşurinţă. Adevărul este că am suferit momente îndelungate de depresie după US Open 2018 şi am avut dificultăţi foarte mari să trec peste ele. Toţi care mă cunosc ştiu că sunt introvertită şi toţi cei care m-au văzut la turnee au observat că deseori port căşti audio, care mă ajută să trec peste anxietatea mea social, a explicat Osaka.

Hamilton şi Will Smith, mesaje de susţinere 

"Cred că este o sportivă uimitoare, o aplaud pentru curajul său de a cere celor care organizează turnee să-şi pună întrebări şi sper să regândească modul în care au acţionat. Amendarea cuiva care vorbeşte despre sănătatea sa mentală nu este corectă. Ca sportivi ne forţăm limitele dar până la urmă şi noi suntem oameni", a spus Hamilton.

"Naomi, ai dreptate şi ei se înşeală. Sunt alături de tine!", a scris actorul american Will Smith pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie cu el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel