La fel cum hashtag-ul "Je Suis Charlie" a devenit celebru pe plan mondial după masacrul comis în redacţia săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo în 2015, noua campanie demarată pe reţelele de socializare foloseşte hashtag-urile #TurnTheWorldBlue şi #BlueForSudan şi beneficiază deja de sprijinul unor vedete internaţionale.
Top-modelul britanic Naomi Campbell şi cântăreaţa americană Demi Lovato şi-au transformat într-un fond albastru fotografiile de profil de pe conturile lor de pe Instagram - care sunt urmărite de milioane de admiratori (followers). De asemenea, Naomi Campbell a publicat şi pe Twitter un mesaj în care a vorbit despre violenţele din Sudan.
"Ceea ce a început ca un protest paşnic s-a transformat în sute de vieţi nevinovate care au fost luate... Situaţia din Sudan este mai mult decât inumană", a scris pe Twitter celebrul model britanic. Criza din Sudan a ajuns la paroxism după ce forţele de securitate guvernamentale au deschis focul asupra unor protestatari paşnici, săptămâna trecută. Peste 100 de persoane au fost ucise şi aproximativ 500 rănite în timpul represiunii organizate contra unei manifestări de tip "sit-in" în Khartoum, potrivit unei asociaţii de medici care sprijină mişcarea de proteste din Sudan.
Ce au cerut protestatarii
Protestatarii au cerut ca armata, care l-a înlăturat pe fostul lider al ţării, Omar al-Bashir, să predea puterea politică unui guvern condus de civili. Potrivit unor articole de presă, pe care DPA nu a putut să le verifice într-o manieră independentă, printre persoanele ucise s-ar fi aflat şi Mohammed Hashim Mattar, un tânăr în jurul vârstei de 20 de ani.
Un utilizator de Twitter, Omer Yousiff, a publicat următorul mesaj pe această platformă online: "Pentru toţi aceia care iau parte la răspândirea #BlueForSudan. Culoarea albastră vine de la un om cu inimă caldă, un martir cunoscut sub numele de Mohammed Hashim Mattar, verişorul meu care a murit pe 3 iunie, în timp ce protesta cu mândrie. Albastru era culoarea lui preferată, care simbolizează acum ideea de unitate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video