Cred că fericirea asta trebuie citită în cheie psihanalitică. Cine îl cunoaște pe Moretti, cu autoritarismul lui bine exersat, știe că, de fapt, regretă respectiva limitare. Mai că i-a stat pe limbă să spună din „nefericire”. Tot i-a scăpat un „voi încerca să fiu democratic”. Sincer vorbind, eu una nu am văzut mulți italieni atât de încrâncenați, sobri până la a fi ursuzi. De cele mai multe ori, lasă impresia că are altceva mai bun de făcut decât să vorbească una și alta.

[caption id="attachment_184906" align="alignnone" width="640" caption="Foto: Reuters"][/caption]

Cu el trebuie să fii exact, pentru că așa este și el. De exemplu, spunându-i că sunt din România, a ținut să-mi amintească de Corneliu Porumboiu: ” Eu i-am distribuit A fost sau n-a fost”. Să se știe. Nu poți să nu-l iubești. Cu atât mai mult cu cât în filmele sale ironia este atotcuprinzătoare, se întinde până la propriul personaj de „patiser troțkist” sau de artist” care a învățat de la călugării budiști că un eșec la Cannes nu este grav”. Îi dă mâna, cu o Palme d Or în 2001 pentru Camera fiului și Premiul pentru regie în 1996 cu Jurnal intim. Cărora li se adaugă prețuirea conducătorilor festivalului ale căror laude au curs gârlă. „Încă de la venirea mea la Cannes, în 1978 declara Gilles Jacob, președintele festivalului, am decis să includem Ecce Bombo, un film realizat pe Super 8, în competiție.

Presimțeam că Moretti va deveni în curând NANNI MORETTI”. Thierry Frémaux, delegatul generral, cel care alcătuiește selecția, nu a economisit nici el cuvintele frumoase:”Am dorit un președinte european pentru cea de 65-a ediție. Marcate de dinamismul, de modernitatea și de inteligența sa, filmele care îi poartă semnătura întruchipează tot ceea ce cinematograful a dat mai rmarcabil în ultimii treizei de ani. În opera sa, mereu în construcție, trăiește promisiunea unui cinematograf atașat lumii și timpului său”. Onorat și responsabilizat de atâta măgulire, meritată, de altfel, autorul lui Habemus Papam nu a mers prea departe cu diplomația. Cum ziceam, nu-i stă în fire. Iubește Franța, dar nu s-a abținut să spună că” nu împărtășește entuziasmul general pentru Artistul, câștigător a cinci Oscaruri, dar care rămâne un film facil”.

Pentru Palme d Or din acest an își dorește altceva, „un film în stare să-l surprindă”. Toate aceste drăgălășenii erau împrăștiate în condițiile în care Bérénice Béjo, protagonista peliculei ultraoscarizate și nevasta autorului, Michel Hazanavicius, este maestra de ceremonii a acutalei ediții și urma, ca peste scurt timp, să prezinte intrarea în scenă a președintelui juriului. Evident, cei care abia așteaptă să ațâțe scandalul nu au ezitat să o întrebe pe simpatica actriță dacă i s-au adus la cunoștință opiniile lui Nanni Moretti: „Da, se pare că cineastul italian este un domn puțin morocănos. Mi s-a mai spus că îi place să se încaiere în discuții. Cum nu sunt în juriu, nu voi avea de a face cu el”.

Cu toate acestea, ieri seară, în rochia ei roșie ca para focului (semnată Louis Vuitton) Berenice a fost numai miere când, conform obligației de gazdă, i-a rostit solemn numel. Juriul a intrat imediat în pâine, cum se zice, pentru că, împrejurare mai rar întîlnită la Cannes, filmul de deschidere, Moonrise Kingdom, este inclus în competiție. Grea încercare pentru jurați. Președintele lor le-a interzis să aplaude, nici la început, nici la sfârșit. Nu care cumva să le observe cineva reacțiile și să deducă cine știe ce. Este o regulă inventată în 2001, când a fost președintele juriului la Veneția. A impus-o și aici. Și nu e singura. Coechipierii săi nu au voie să meargă la niciuna dintre petrecerile date de producătorii filmelor din competiție.

Poate că aici va mai negocia, dar oricum vor fi obosiți, pentru că șeful lor le cere să se întâlnească foarte des. El însuși și-a luat măsuri de siguranță pentu a se odihni, solicitând să nu fie găzduit într-unul dintre somptuoasele hoteluri rezervate starurilor, Carlton sau Martinez, ci la mai retrasul Gray d Albion. Nicio grijă, jurnaliștii au aflat că cineastul care luat Palme d Or cu Camera fiului, are, aici, un apartament de 158 metri pătrați. Am insistat atâta asupra prezenței lui Nanni Moretti în fruntea juriului, pentru că ici se vorbește insistent, poate mai mult ca oricând, despre gheara pe care o poate pune în funcțiune. Anul trecut lumea era doar curioasă să știe cum va fi Robert De Niro ca președinte. Acum este altceva. Simt un fel de neliniște.

O colegă italiană îl numea „un președinte periculos”. Am întrebat-o de ce. Doar i s-a dus vestea ca incoruptibil. Nu despre asta este vorba. „Este încăpățânat și are idei fixe”. Vom trăi și vom vedea. Și totuși, tare aș vrea să-l văd în timpul proiecției cu filmul lui Mungiu După dealuri, care intră în concurs mâine seară. Nu se poate, trebuie să răzbată ceva.

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News