Data publicării:
Naivitatea unui medic. A cumpărat "lampa lui Aladin" cu 93.000 dolari, dar a rămas dezamăgit când a văzut că nu funcționează
Doi escroci din India i-au vândut "lampa lui Aladin" unui medic. Bărbatul a mers la poliție atunci când a văzut că aceasta nu funcționează.
Doi escroci din India au reșit să îl convingă pe un medic că "lampa lui Aladin" există și chiar are în interior un duh magic care împlinește dorințe, scrie The Indian Express. Ei i-au spus bărbatului că valoarea lămpii este de 25 de milioane de rupii (aprox. 330.000 dolari), dar sunt gata să o vândă cu 7 milioane (aprox. 93.000 dolari). Lampa nici măcar nu era făcută din aur, ci din oțel, susțin polițiștii.
Medicul chiar ar fi crezut că lampa este adevărată. A povestit polițiștilor că a văzut cum a ieșit duhul din lampă. Mult prea târziu și-a dat seama că era de fapt unul dintre cei doi escroci. Mai mult, indivizii i-ar fi spus să nu folosească lampa timp de doi ani, altfel va avea parte de mai multe nenorociri. Bărbatul s-a speriat.
„În acest timp, fiul meu s-a îmbolnăvit și a fost internat la spital. Starea lui s-a agravat și a fost mutat la alt spital din Delhi. Cei doi mi-au spus că l-au blestemat și că dacă nu le dau 5 milioane de rupii vor folosi magia neagră și asupra celorlalți membri ai familiei. Nu știu ce mi-au făcut, dar eram complet sub controlul lor.”, a povestit dr. Khan.
Abia atunci când a văzut că cei doi îl șantajează, medicul și-a făcut curaj și a mers la poliție. Escrocii au fost arestați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News