Nadine, deranjată de avansurile sexuale ale lui Bleonț: M-a făcut să mă simt umilită
Scandal în lumea vedetelor. Nadine îl acuză pe colegul ei de scenă, Claudiu Bleonț, că i-ar fi făcut avansuri, chiar de față cu soția sa, și recunoaște că s-a simțit umilită, iar atunci când actorul a trecut la amenințări pe pumnul, în fața unei săli pline, că nu a dorit să facă sex cu el, a luat decizia de a părăsi proiectul la care lucrau împreună.
Nadine dezvăluie, într-un interviu în revista Ciao, calvarul prin care a trecut în toată perioada cât a lucrat împreună cu actorul Claudiu Bleonț, în cadrul unui proiect regizat de soția acestuia, Andra Negulescu.
Replici vulgare, apropouri de față cu ceilalți colegi, urlete sau pumni în ușă sunt doar câteva din trucurile folosite de actor pentru a o determina pe Nadine să-i cedeze avansurilor sexuale, multe dintre ele fiind făcute chiar de față cu soția sa, motiv care a creat de nenumărate ori o ”atmosferă extrem de tensionată şi mici înţepături”, din partea Andrei.
"Mă mai deranja că el mereu făcea glume cu negri. Când eu îi explicam că nu există nimic între mine şi Bleonţ, ea zicea că nu ştie ce să creadă exact, că nu crede că e ceva, dar, şi dacă ar fi, asta este, aşa sunt actorii, asta este, e OK, nu sunt prima femeie... Mă mai lua şi peste picior că eu dramatizez şi exagerez certurile dintre ei, că pentru ei e normal, că relaţia lor aşa funcţionează, că şi-au mai băgat şi scos actele de divorţ de o mie de ori, dar sunt făcuţi unul pentru celălalt şi vor rămâne împreună, şi că nu sunt eu prima femeie care intră în cuplul lor. Numai că eu nu am intrat!!! Efectiv, totul era în capul lor. M-am uitat cu disperare în jur şi lângă mine era un coleg, Dan, căruia i-am zis: «Mai bine haide tu cu mine!». Claudiu pur şi simplu l-a împins pe Dan şi a zis că merge el. Era aşa penibil totul că m-am îndreptat spre recepţie ca să nu o mai lungim. Ne-am dus pe hol, spre cameră, Claudiu a început să îmi spună că mă iubeşte şi că «noi ar trebui să ne f...m, ce mişto ar fi!»", a povestit Nadine pentru Ciao.
Actrița a povestit și cum Bleonț și-ar fi declarat intenția de a întreține relații sexuale și cu alte fete din trupă. "De Mihaela, o altă colegă, a zis că ar f..e-o, dar asta ar însemna că e pedofil, că ea e prea mică, iar, când a ajuns la mine, a zis: «Nadine, tu te mai f..i cu mine?»".
Referitor la același subiect, actrița a intervenit telefonic și la Cancan TV, marți seară, după ce soția actorului, Andra a declarat, tot într-o intervenție telefonică, că şi-ar dori ca Nadine să revină asupra deciziei de a părăsi proiectul.
"Nadine este febleţea mea, este actriţa pe care am iubit-o foarte mult. Orice va face ea, o susţin. Ceea ce alege ea să facă, sunt reminiscenţe ale trecutului ei. Eu o aştept să se întoarcă, dar până atunci am să o înlocuiesc. Eu sunt de partea ei, indiferent cum va decide să se prezinte în faţa mea. O iubesc şi o vreau înapoi în proiect.", a spus Andra Negulescu, soţia lui Claudiu Bleonţ.
"Mă bucur că soţia lui mă susţine”, a declarat ulterior Nadine, la Cancan TV. ”Am simţit asta de când i-am povestit de prima dată ce s-a întâmplat cu Claudiu. Sunt uluită, nu îmi vine să cred unde s-a ajuns. Claudiu nu m-a luat în serios niciodată şi acum am ajuns să îmi spun bezele la televizor cu soţia lui. El îmi făcea avansuri de faţă cu soţia lui. El a spus lucruri foarte umilitoare faţă de soţul meu, faţă de familia mea, faţă de mine. E trist că anumite femei consideră lucrurile astea o glumă. M-a făcut să mă simt umilită. Lucrurile astea nu s-au întâmplat doar cu mine. De multe ori mi se părea că sunt paranoică, că am fiţe de vedetă şi că totul mi se pare. Am realizat că nu e normal ce se întâmplă. Eram la Slatina şi într-o seară a vrut să vină peste mine în cameră. Bătea cu pumnul în uşă şi zbiera la mine: "Când ne mai f**** şi noi. El a făcut glume de genul ăsta şi faţă de primarul din Slatina, atunci când ne-am văzut cu el. (...) I-am spus soţiei lui că nu vreau să mai stau în preajma lui. Nu mai mergeam la repetiţii împreună, dar m-a prins pe scenă, în faţa oamenilor, şi m-a ameniţat. Claudiu mi-a împins capul cu pumnul lui şi acela a fost momentul în care am decis să părăsesc acest proiect. Am nevoie, acum mai mult ca oricând, de o Andra, care să mă înţeleagă.", a mărturisit Nadine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News