Nadal spune că nu ar fi jucat luna asta, dacă nu era vorba de Roland Garros: Cu accidentarea mea, probabil că nu
Rafael Nadal a declarat că nu ar fi jucat la un alt Grand Slam în această perioadă, dar a făcut excepţie pentru că era vorba de Roland Garros.
Triumful record al spaniolului pe zgura pariziană i-a adus cel de al 22-lea turneu major de simplu masculin, cu un 6-3, 6-3, 6-0 în fața norvegianului Casper Ruud, și la pus cu două titluri în fața lui Roger Federer și Novak Djokovic, care dețin la rândul lor câte 20.
A fost „cel mai neașteptat" dintre titlurile sale de la Roland Garros, a declarat Nadal pentru Reuters, luni, după ce a intrat șchiopătând în salonul strălucitor al unui hotel din centrul Parisului.
Întrebat dacă ar fi jucat orice alt Grand Slam cu accidentarea care l-a obligat să facă injecții pentru a-i amorți piciorul, Nadal a spus: „Probabil că nu".
„Am trecut prin multe emoții. Probabil cel mai neașteptat, cel mai surprinzător titlu și toate lucrurile pe care a trebuit să le fac pentru a juca la acest eveniment fac ca titlul să fie unul dintre cele mai speciale", a spus jucătorul de 36 de ani.
Nadal a spus că din cauza accidentării, care a însemnat și faptul că a ajuns la Paris fără niciun titlu pe zgura europeană în 2022, nu era încrezător că va putea lupta pentru Cupa Mușchetarilor.
„Bineînțeles că atunci când ajungi cu o pregătire slabă, așa cum am făcut-o eu, fiecare zi este o provocare, trebuie să-ți crești nivelul de tenis în fiecare zi", a explicat el.
"M-am gândit că va fi foarte greu să fiu competitiv"
Nadal și-a început în mod tradițional campaniile pe zgură, în drum spre Roland Garros, cu cel puțin un titlu pe zgură în palmares, dar anul acesta a ajuns în capitala Franței cu mâna goală.
"Câștigarea acestor titluri îți oferă un plus de siguranță dacă vrei să ajungi cel puțin la nivelul de care ai nevoie pentru a te lupta pentru tururile finale", a spus spaniolul.
„De data aceasta, înainte de începerea turneului, nu știam dacă voi putea lupta pentru a doua săptămână, așa că am luat-o pe rând".
Deși nu exista nicio îndoială că va participa la turneul major pe zgură, dar dacă va fi capabil să lupte pentru titlu era o altă problemă, mai ales că Novak Djokovic, numărul unu mondial, îl aștepta în sferturile de finală.
„Am avut întotdeauna încredere că voi putea juca, deoarece am jucat fără durere în picior, cu un picior amorțit din cauza injecțiilor cu anestezic în nerv", a spus el.
„Dar problema nu este doar jocul, ci și antrenamentul. Nu m-am gândit niciodată să nu joc aici, dar m-am gândit că va fi foarte greu să fiu competitiv".
Deși în unele momente a părut sub nivelul fizic cel mai bun, Nadal a reușit totuși să îl învingă pe Felix Auger-Aliassime în cinci seturi, în optimi, înainte de a-l învinge pe Djokovic într-un thriller de patru seturi.
Apoi în semifinale, când se afla deja pe teren de mai bine de trei ore, cu spaniolul transpirând ca niciodată, Alexander Zverev a suferit o accidentare ciudată la gleznă care a pus capăt disputei lor, în momentul în care Nadal conducea cu 7-6, 6-6.
Deși încă nu știe cum va arăta programul său în următoarele săptămâni, Nadal a fost de acord să se gândească doi ani înainte, când Roland Garros va găzdui Jocurile Olimpice, după Openul Franței.
Nadal a câștigat ambele titluri, dar dacă va trebui să aleagă între cele două turnee în 2024, Openul Franței ar fi preferatul său.
„Roland Garros face parte din istoria carierei mele, este cel mai important loc din cariera mea și, bineînțeles, Jocurile Olimpice sunt cel mai important eveniment din lumea sportului", a spus el.
„Așa că este dificil de ales, dar posibil ca Roland Garros să fie un pic mai special pentru mine", scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News