Data publicării:

N-avem sânge – te duce la teatru

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
N-avem sânge – te duce la teatru
N-avem sânge – te duce la teatru

„N-avem sânge” este o campanie a Asociației HEM în colaborare cu Institutul National de Hematologie Transfuzională, cu scop de informare, conștientizare și colectare de sânge. Inițiativa este una lăudabilă întrucât se implică asupra unei probleme de viață și de moarte – lipsa sângelui.

În România, lipsa sângelui se resimte acut în raport cu media europeană, o simplă donare putând ajuta la salvarea a trei vieți.

La Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) București, aflat pe strada Constantin Caracaș, nr. 2., l-am întâlnit pe Paul Varga, unul dintre implementatorii proiectului, reprezentant al asociației HEM, oferindu-le donatorilor bilete la teatru. Paul ne-a vorbit despre proiect și despre campaniile pe care le desfășoară Asociația și Institutul, arătându-se încrezător că prin conștientizarea acestei nevoi vom reuși să ajutăm cât mai mulți oameni.

De pe e pagina de Facebook dedicată campaniei „N-avem sânge" aflăm că „statisticile Organizației Mondiale a Sănătății plasează România în zona de avarie din punct de vedere a donatorilor voluntari. Media europeana este in jur de 36 de donatori voluntari la 1000 de locuitori, in vreme ce la noi in tara sunt sub 20. Pornim aceasta campanie de conștientizare cu dorința ca tot mai mulți români să înțeleagă că e nevoie ca donarea de sânge sa fie un proces susținut și pe termen lung. Numai așa vom schimba ceva cu-adevărat în bine în sistemul de sănătate românesc și în viața noastră. În plus, beneficiile de sănătate pentru donarea consecventă de sânge sunt enorme pentru sănătatea fiecărui donator, dar cel mai mult contează senzația de conexiune profunda, pe care fiecare o va resimți față de semenii săi."

Cei care vor să doneze trebuie să știe că trebuie să aibă o stare de sănătate bună. În schimbul donării de sânge (450 ml) aceștia vor primi o zi liberă de la serviciu, reducere cu 50% la transportul public de călători pentru o lună, bonuri alimentare în valoare de 70 de lei și iată, chiar și bilete la spectacole, atunci când reprezentanții Asociației HEM și ai Institutului Național de Hematologie Transfuzională desfășoară campanii. Programul pentru primire donatori este de luni până vineri între 7.30 -13.30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel