Mykonos: Au băut două Mojito și au mâncat o porție de picioare de crab, iar nota de plată le-a șocat: 600 de euro. Acum dau barul în judecată și apar note de 800 sau 1600 de euro
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto pexels Mykonos
foto pexels Mykonos
Un bar de pe plajă, din Mykonos, este acuzat că a ademenit două turiste, le-a ”umflat” comanda și le-a taxat substanțial pentru băuturi și o porție de fructe de mare. 

Turistele, de origine americană, nu s-au lăsat călcate în picioare în ceea ce trebuia să fie o vacanță ideală și, după ce informația a făcut înconjurul lumii, au dat și-n judecată beach barul. 

Au plătit 600 de euro pentru două Mojito și o porție de fructe de mare

Brenda Moulton și fiica ei, de 19 ani, Kaylea, vizitau plaja Platis Gialos când, după cum acuză, au fost ”ademenite” de către reprezentanții barului. Odată convinse să fie clientele barului, cele două turiste din America au fost convinse și să-și cumpere băuturi, dar și mâncare, în final nota de plată fiind de 600 de euro. 

”Un angajat al unui dintre restaurantele de pe plaja Platis Gialos a sărit în fața noastră și a început să ne spună insistent: Stați aici, stați aici!” a povestit Brenda Moulton pentru Proto Thema. 

Cele două femei s-au lăsat convinse și au consumat câte un cocktail Mojito și o farfurie cu picioare de crab. Au fost șocate când au primit nota de plată de 520,80 euro plus o șpagă obligatorie de 80 de euro. 

Angajații, acuzați că au făcut presiuni și amenințări

Moulton a spus că a refuzat să plătească nota și a spus clar staff-ului că ”două Mojito și două picioare de crab n-au cum costa 600 de euro”.  Ea a acuzat că un angajat al restaurantului a amenințat-o că dacă nu va plăti nota îi va fi refuzată plecarea în SUA. 

”El mi-a spus mie apoi: Voi chema poliția. Ei te vor ține aici și nu te vei putea întoarce în țara ta. Putem găsi cu ușurință unde stai.” a povestit turista americană. 

Sub presiune, turistele au plătit nota de plată și au părăsit restaurantul, avertizând și alți turiști despre escrocherie. Mama a spus că în acel moment proprietarul restaurantului a venit spre ele furios și s-a apropiat amenințător. 

Acum, mama și fiica dau în judecată barul (vedeți denumirea lui în sursa citată). Avocatul Brendei Moulton, Marizanna Kikiri, acuză că acestea au suferit vătămări și tratament incorect din partea restaurantului, scrie greekcitytimes.com

DCNews a scris inițial despre cazul lor și aici: Două turiste, șocate după ce au primit nota la un restaurant din Grecia. Cât au dat pentru o gustare și două cocktail-uri

Au fost note și mai mari, de 800 de euro sau 1600 de dolari

Platis Gialos este faimos pentru hotelurile luxoase și restaurantele sale. Recenziile la restaurantul acuzat vin să confirme varianta celor două turiste. În timp ce una scrie că ”ospătarii vă vor păcăli cu o notă mai mare și vă vor intimida să o plătiți”, alta notează că a primit o ”factură de peste 400 de euro pentru câteva băuturi prost făcute.”

În 2019, un alt turist american a plecat șocat de aici după ce i-a venit o notă de 836 de euro pentru câțiva calamari și câteva beri. În mai, Cheryl Lamphere, de asemenea turist american, a spus pentru Daily Mail că ea și prietenii ei au plătit nu mai puțin de 1640 de dolari pentru două feluri principale, o salată și ceva pâine, restaurantul triplând dimensiunea porțiilor. 

De altfel, Mykonos este oricum cunoscută drept una dintre cele mai scumpe destinații de vacanță din Grecia, oameni de afaceri celebri, vedete și influenceri mergând aici des. 

Un articol despre călătorii din 2020 scria despre prețul unui singur șezlong, în zone mai accesibile financiar, că ar începe undeva la 30 de euro și ar ajunge la 150 de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel