Muzica unui compozitor celebru, efecte uimitoare asupra organismului
Simfonia 40 a lui Mozart în sol minor scade tensiunea arterială și are mai multe efecte benefice asupra inimii decât hiturile formaţiei ABBA, indică rezultatele unui studiu efectuat recent în Germania.
Potrivit studiului publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Germane, muzica lui Mozart şi Strauss scade semnificativ tensiunea arterială sistolică cu 4,7 mmHg și 3,7 mmHg și respectiv pe cea diastolică cu 2,1 și 2,9, scrie Rador.
Potrivit experților, muzica lui Mozart funcționează relaxant datorită periodicității sale saturate – compozițiile repetă aceleași motive, la intervale regulate. Operele lui Strauss au acelaşi efect, deoarece se bazează pe structuri simple, convingătoare și forme fără disonanțe.
Însă nici efectele muzicii formaţiei suedeze ABBA nu sunt de neglijat, deși sunt oarecum ineficiente pentru inimă. Autorii studiului cred că ABBA nu a avut acelaşi succes în ceea ce priveşte efectele pozitive asupra inimii, deoarece utilizează cuvinte în piesele lor care stimulează creierul, în loc să calmeze inima.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News