Data publicării:

Muzica influenţează negativ memoria - STUDIU

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Muzica ar putea să influenţeze în mod negativ capacitatea de memorare a oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Georgia Institute of Technology din Statele Unite ale Americii.

Acesta ar putea fi motivul pentru care mulţi oameni nu reuşesc să memoreze numele persoanelor cu care fac cunoştinţă în timpul petrecerilor şi pentru care unii dintre conducătorii auto "se rătăcesc" atunci când radioul este pornit în trafic.

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că muzica poate să afecteze capacitatea de concentrare a oamenilor, mai ales după ce aceştia au trecut de prima tinereţe,  informează dailymail.co.uk.

Ei cred că acest fapt ar putea avea implicaţii importante pentru persoanele de vârsta a treia şi pentru cele care îşi dau întâlniri în cafenele şi în alte locuri zgomotoase.

În schimb, studenţii care au participat la studiu nu au avut nicio problemă - muzica nu le-a afectat performanţele.

Dar participanţii adulţi şi-au amintit cu 10 procente mai puţine prenume atunci când ascultau muzică în fundal, în comparaţie cu situaţiile în care au făcut cunoştinţă cu diverse persoane în spaţii liniştite.

Citește și: Pierderi de memorie la persoanele cu educaţie superioară. Ce indică 

"Adulţii trecuţi de prima tinereţe au probleme atunci când vine vorba de concentrare şi de ignorarea zgomotelor irelevante", a explicat Audrey Duarte, cercetătoare la Memory and Aging Lab de la Georgia Institute of Technology din oraşul american Atlanta, coordonatoarea studiului.

"Memoria asociativă intră şi ea în declin odată cu vârsta. Pe măsură ce îmbătrânim, ne este mai greu să ne amintim numele asociate unor chipuri şi spaţiile în care au avut loc anumite conversaţii", a adăugat ea.

Descoperirea ar putea avea implicaţii deosebite pentru cei din azilurile de bătrâni şi pentru persoanele care preferă să organizeze întruniri oficiale în afara clădirilor de birouri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel