Data publicării:

Muzeul Naţional de Istorie a României avertizează cu privire la o tentativă de înşelătorie făcută în numele instituţiei

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tentativă de înşelătorie făcută în numele Muzeul Naţional de Istorie a României.

"Ne-a fost semnalată existenţa unei scrisori cu conţinut îndoielnic, în care, o persoană ce pretinde a fi angajată a unei aşa-zise instituţii subordonate muzeului - Arhivele Naţionale ale Nobilimii Româneşti - promite destinatarului, contra unei sume de bani, înlesnirea obţinerii unor documente care atestă apartenenţa la o familie nobiliară şi dreptul de a revendica o moştenire.

Menţionăm ferm faptul că Muzeul Naţional de Istorie a României nu are nicio legătură cu această persoană, nu are în componenţă sau în subordine o asemenea entitate şi nu încurajează astfel de practici.

Dimpotrivă, rugăm cetăţenii să nu dea curs acestei scrisori prin care se solicită bani în numele muzeului şi să se adreseze urgent autorităţilor abilitate prin lege să soluţioneze un astfel de caz", transmite Muzeul Naţional de Istorie a României printr-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel