Data publicării:

Muza sculptoriței Gabriela-Manole Adoc, găsită. Diana Nicolae Budu, modelul după care a fost realizată statuia "Tinerețe", simbolul cartierul Berceni

Autor: Cristian Andrei | Categorie: Cultura
WhatsApp
Lucrarea "Tinerețe" a sculptoriței Gabriela-Manole Adoc
Lucrarea "Tinerețe" a sculptoriței Gabriela-Manole Adoc

"Eu sunt Tinerețe"!, se aude de departe o voce de femeie. Muncitorii dau din umeri nedumeriți și își continuă treabă. Femeia coboară din mașina oprită pe mijlocul drumului și se apropie de lucrători ca să-i lămurească. "Această statuie mă reprezintă. Eu sunt muza sculptoriței Gabriela-Manole Adoc. Eu sunt modelul după care a fost realizată statuia Tinerețe. Mă numesc Diana Nicolae Budu".

Alegeri prezidentiale 2024

În anul 1975, sculptorița română Gabriela-Manole Adoc a realizat o lucrare monumentală inspirată de o copilă de numai 8 ani, fiica unor prieteni de familie. Atât de dragă i-a fost micuța, încât a decis să facă o statuie după chipul ei. Doar că artista a decis să o sculpteze așa cum își imagina ea că o să arate fetița la 16 ani.

Am întâlnit-o pe Diana Nicolae Budu, modelul după care a fost realizată statuia "Tinerețe", pe bulevardul Alexandru Obregia, în locul în care monumentul a fost amplasat zilele trecute. Mai bine zis ea ne-a întâlnit pe noi. La începutul acestei săptămâni pe o căldură toridă, în capătul bulevardului Alexandru Obregia intersecție cu strada Turnu Măgurele, din sectorul 4 al Capitalei, angajații SC. ADP S4 lucrau la amplasarea pe soclu a statuii "Tinerețe", proaspăt restaurată, un simbol al cartierului Berceni.

Muza, alături de opera  sculptoriței Gabriela-Manole Adoc

Când, deodată, o mașină albă se oprește și din ea coboară, foarte bucuroasă, o femeie trecută de prima tinerețe: "Eu sunt Tinerețe!", își începe pledoaria, doamna îmbrăcată într-o rochie roșie înflorată și cu un sacou negru. Oamenii care lucrau la monument nu prea știau cum să reacționeze, însă a durat câteva secunde până când toți au înțeles pe cine aveau în față.

"Sunt muza sculptoriței Gabriela-Manole Adoc. Statuia Tinerețe a fost realizată după chipul meu. Eu sunt aici, doar că în urmă cu foarte mulți ani. Ideea i-a venit în momentul în care ne tot vizitam, eu eram o copilă de 8 ani și aveam părul prins în codițe. Atunci a decis să-i fiu model pentru sculptura respectivă, însă și-a imaginat cam cum o să arăt eu la vârsta de 16 ani și s-a apucat de treabă. Așa a luat viață statuia Tinerețe. Știți de ce are mână stângă ridicată în sus? Pentru că stânga este simbolul de integritate feminină", a declarat Diana Nicolae Budu, acum în vârstă de 52 de ani, profesor universitar de cibernetică la Academia de Studii Economice din București, și nepoata generalului Toma Nicolae, făuritorul Monumentului Eroilor de la Păuliș.

În urma cu câteva luni, statuia a fost ridicată de pe bulevardul Alexandru Obregia de reprezentanții primăriei sectorului 4 datorită lucrărilor de modernizare a acestei artere, iar după finalizarea acestora, "Tinerețe" a fost reamplasată tot pe acest bulevard.

"În urma lucrărilor pe care le-am desfășurat pe bulevardul Alexandru Obregia, a fost necesară mutarea statuii "Tinerețe", iar în acest timp a fost recondiționată de colegii de la S.C.ADP S4. Însă, așa cum am promis încă de la început, lucrarea realizată de sculptorița română Gabriela Manole-Adoc, în anul 1975, a fost reamplasată pe același boulevard. Este un simbol pentru sectorul nostru", a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Diana Nicolae Budu

Aceasta susține că numele statuii ar fi trebuit să-i poarte numele, Diana, însă comuniștii s-au opus, astfel că artista a trebuit să-I găsească un alt nume. Pentru că era foarte apropiată de zona militară, iar primele blocuri ale Armatei au fost ridicate în Berceni, zona IMGB și pentru că în zonă veniseră foarte mulți tineri i-a pus numele "Tinerețe".

Statuia "Tinerețe" realizată de Gabriela-Manole Adoc a prins "viață" într-un atelier de pe strada Pitar Moș, însă sculptorița română lucra de multe ori și în curtea bisericii Adormirea Maicii Domnului de pe aceeași stradă. Își iubea locul natal și orașul copilăriei, fiind născută în comuna Pleșani, județul Botoșani, dar a avut și o dorință extrem de mare neîmplinită. Potrivit Dianei Nicolae Budu, artista și-a dorit o fiică, însă pe lume a venit un băiat, Andrei Adoc. Cu toate acestea, Diana a fost cea care i-a insuflat și potențat dragostea maternă. Se oglindea în muză când avea nevoie de iubire sub toate aspectele și valențele ei de mamă creatoare.

"Aproape toată viața ei am făcut-o să zâmbească, să fie veselă și să aibă prin mine comunicarea cu Dumnezeu, care a revelat-o în toate momentele de creație. Asta îmi destăinuia. Era o femeie foarte puternică contrat staturii ei mignione. Avea o tenacitate, cutezanță, dârzenie și o stare de patriotism rar întâlnite. A murit împăcată că eu ă să îi duc spiritual mai departe prin cuvântul rostit și sădit în inimile celor care au dorit să știe mai mult despre creația și frământările ei artistice", a mai adăugat Diana Budu.

Statuia Independenței din Iași, ce mai importantă realizare

Gabriela Manole s-a născut la data de 14 noiembrie 1926 în comuna Pleșani, județul Botoșani și a trăit 76 de ani. A absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Iași în anul 1946 și apoi pe cele ale Institutului de Belle Arte "Nicolae Grigorescu" din București în anul 1950, fiind elevă a maeștrilor Corneliu Baba, Constantin Baraschi și Ion Irimescu. Sculptorița a debutat în arta monumentală în anul 1966 cu lucrarea "Pescărușii", construită pe malul Lacului Herăstrău, lângă una din intrările în Parcul Herăstrău. De asemenea, este și autoarea bustului istoricului Nicolae Iorga amplasat în fața Bisericii "Sf. Nicolae" din Copoul Iașilor. Printre lucrările sale realizate cea mai importantă și mai cunoscută este Statuia Independenței din Iași, amplasată în piața cu același nume și dezvelită în anul 1980.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel