Data publicării:

Mutu și Contra, desființați: ”M-au trădat amândoi!”

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sport
WhatsApp

Juan Albin, fost jucător la Dinamo pe vremea când ”câinii” erau conduși de Contra și Mutu, a lansat un atac extrem de dur la adresa celor doi.

Albin care în România a fost golgeterul Petrolului, a dezamăgit crunt la Dinamo și a plecat doar după câteva meciuri. El a răspuns zvonurilor potrivit cărora ar fi avut un salariu uriaș.

"Amintirea mea legată de Dinamo este total negativă. Am plecat pentru că nu mă simțeam bine nici fizic, nici mental. A fost foarte ridicol să se spună că m-am bătut eu nu știu în ce club. Nu știu de ce au inventat asta.

Am vorbit cu Cosmin și cu Mutu și le-am spus că nu mai pot continua. Nu Contra a renunțat la mine, eu am renunțat la el. Mutu m-a trădat. Și același lucru este valabil și pentru Cosmin, pentru că este prieten cu Mutu.

S-a spus că aveam nu știu ce salariu. Știi câți bani am luat eu de la Dinamo? Doar 4.000 de euro! Ha, ha, ha! Aveam cardurile blocate în Mexic și aveam nevoie să depun ceva. Mutu a vorbit cu patronul și mi-au dat doar 4.000 de euro", a declarat Albin pentru Fanatik.

Potrivit sursei citate, Albin a mai precizat că s-ar întoarce oricând în România, dar la Petrolul Ploiești.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel