Mutare de ultimă oră în scandalul gunoaielor de la Sectorul 1! Grup de lucru, anunțat. Cărțile, pe față
Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, a vorbit despre criza gunoaielor și formarea unui grup de lucru.
Sebastian Burduja a anunțat formarea unui grup de lucru care să soluționeze criza gunoaielor de la Sectorul 1:
„Vom transmite în direct și la întâlnirea pe care o vom avea vor fi toate părțile implicate. O să chemăm și Prefectura, Garda de Mediu, ANRSC,-ul, doamna primar, consilierii locali, consilierii generali, parlamentarii de București, jurnaliștii, societatea civilă, doamna avocat Trandafir și pe oricine are ceva de spus pe acest subiect. Acest grup de lucru va avea ca temă să realizeze un raport, să prezinte opiniei publice toate aceste informații, pentru că singura modalitate în care vom rezolva această situație imediat e să ne așezăm la masă și să discutăm cu toate cărțile pe față. Altfel, lucrurile vor degenera de la o zi la alta și vom ajunge într-o situație fără ieșire.
Sectorul 1 are multe probleme. Sigur că are o problemă cu gunoaiele care a generat o criză în pandemie și ea trebuie rezolvată. Nu ne interesează cu cine, nu ne interesează cine strânge gunoi, nu dăm doi bani pe asta. Dăm toată importanța calității vieții oamenilor din acest sector și faptul că ei, când ies din casă, miroase ca o groapă de gunoi. Asta ne doare. Nu pentru asta ne-au trimis acești oameni să-i reprezentăm în consiliile locale sau în Parlament“, a precizat Sebastian Burduja.
Primăria lui Armand, amendată cu 200.000 lei de Garda de Mediu
Potrivit Antena 3, primăria Sectorului 1, acolo unde Clotilde Armand este edil, a fost amendată de Garda de Mediu cu 200.000 de lei. După o săptămână de controale în cadrul Primăriei Sectorului 1, cât și în cadrul companiei care se ocupă cu salubritatea, Garda de Mediu a constatat că operatorul nu era Romprest, ci Primăria Sectorului 1, deoarece gunoaiele reprezintă proprietatea Primăriei.
Astăzi, Tribunalul București a obligat Primăria Sectorului 1 să plătească datoriile către compania de salubritate, iar edilul trebuie să mai găsească o altă sursă de finanțare, pentru a-și achita datoriile.
Reacția lui Florin Cîțu în criza gunoaielor de la Sectorul 1
Prim-ministrul Florin Cîțu a spus că cetățenii nu trebuie să sufere din cauza conflictului dintre Primăria Sectorului 1 și compania de salubrizare și le-a solicitat reprezentanților Gărzii de Mediu să intervină în forță.
„Cetățenii nu trebuie să sufere din cauza unei dispute în instanță. Nu este un lucru ok. Garda de Mediu trebuie să-și facă datoria, să verifice, să meargă în forță și dacă găsește ceva să amendeze”, a explicat premierul Florin Cîțu, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
Prim-ministrul le-a cerut celor implicați să respecte contractele existente și să aștepte rezolvarea litigiului în instanță.
„Important este să se respecte contractele, ambele părți trebuie să le respecte”, a fost concluzia premierului Florin Cîțu.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Armand s-a făcut de râs la DNA. Ciuvică: O caricatură, trăieşte în bula ei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News