Mureş: Proiecte UMFST pentru reducerea abandonului în primul an de studii şi îmbunătăţirea performanţelor academice
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureş a câştigat finanţare externă pentru trei proiecte ROSE (Romania Secondary Education Project) prin care se urmăreşte reducerea abandonului în primul an de studii, creşterea ratei de promovare a examenelor şi îmbunătăţirea performanţelor academice pentru aproape 530 de studenţi.
Cele trei proiecte ROSE sunt finanţate de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, au o valoare totală de peste 960.000 lei, vor fi implementate pe o perioadă de trei ani la Facultatea de Farmacie, la Facultatea de Ştiinţe şi Litere 'Petru Maior' şi la Facultatea de Economie şi Drept a UMFST Târgu Mureş.
"Obiectivul general al celor trei proiecte se referă la reducerea ratei abandonului şcolar pentru primul an de studii prin creşterea gradului de promovabilitate şi îmbunătăţirea performanţelor academice ale studenţilor, pentru retenţia în sistemul de învăţământ. Grupul ţintă îl reprezintă studenţii admişi în anul I, cu media mai mică sau egală cu 7 la examenul de Bacalaureat, precum şi cei proveniţi din grupuri sociale defavorizate", precizează un comunicat de presă transmis de UMFST Târgu Mureş.
Primul proiect ROSE este "Educaţie prin Dezvoltare de Abilităţi şi Studiu Complementar (EDASC)", cu o valoare de 256.356 lei (54.893 euro), va fi implementat de Facultatea de Farmacie pe o perioadă de 36 de luni, grupul ţintă vizează 120 de studenţi şi va fi coordonat de conferenţiar universitar doctor Aura Rusu.
"Prin acest proiect se urmăreşte diminuarea ratei de abandon şcolar a studenţilor din primul an de studii din ciclul de licenţă sub nivelul actual, respectiv sub valoarea de 7,3%, optimizarea performanţelor educaţionale şi profesionale ale studenţilor cuprinşi în grupul ţintă, astfel încât la finele anului universitar promovabilitatea să fie superioară ratei medii actuale, respectiv peste valoarea de 85,40%. De asemenea, dezvoltarea abilităţilor de învăţare, comunicare interpersonală şi lucru în echipă şi a abilităţilor de lider", a precizat UMFST.
Al doilea proiect, "Remediere, Integrare, Susţinere şi Consiliere pentru studenţii aflaţi în situaţii de risc (RISC)", în valoare de 350.316 lei (75.012,5 euro), va fi implementat de Facultatea de Ştiinţe şi Litere 'Petru Maior' pe o perioadă de 36 de luni, va viza 150 de studenţi şi va fi coordonat de conf. univ. dr. Giordano Altarozzi.
"Acest proiect are ca obiective specifice diminuarea ratei de abandon şcolar a studenţilor din primul an de studii din ciclul de licenţă prin conştientizarea importanţei instruirii şi educaţiei sub nivelul actual, respectiv sub procentul de 32,25%. De asemenea, deprinderea de tehnici şi metode de autocunoaştere şi dezvoltare personale, precum şi de gestionare a situaţiilor de risc, de către studenţii grupului ţintă. În plus, formarea şi dezvoltarea de competenţe în domeniile de coaching, comunicare, leadership, self-management, creşterea promovabilităţii studenţilor, ca rezultat al implementării şi derulării unor programe educaţionale, pentru studenţii din primul an de studii din ciclul de licenţă, peste valoare de 67,75%", se mai arată în comunicat.
Al treilea proiect este intitulat "Educaţia pentru Valori şi Reuşită prin Îndrumarea Carierei şi Abilităţilor (EVRICA)", cu o valoare de 350.165 lei (74.980 euro), va fi implementat de Facultatea de Economie şi Drept timp de 36 de luni, va viza 259 de studenţi şi va fi coordonat de prof. univ. dr. Ana-Maria Georgescu.
"Proiectul urmăreşte diminuarea ratei de abandon şcolar a studenţilor din primul an de studii din ciclul de licenţă sub nivelul actual, respectiv sub valoarea de 25,29%; măsurarea nivelului de inteligenţă emoţională şi creşterea nivelului stimei de sine şi a gradului de conştientizare a propriilor limite şi resurse la cei 259 de studenţi ai grupului ţintă; administrarea a trei chestionare individuale celor 259 de studenţi din grupul ţintă în vederea realizării unei diagnoze a stilului personal de învăţare, a capacităţii lor decizionale şi a intereselor ocupaţionale; optimizarea performanţelor educaţionale şi profesionale ale studenţilor cuprinşi în grupul ţintă, încât la finele anului universitar promovabilitatea să fie superioară ratei medii actuale, respectiv peste valoarea de 71,74%", mai subliniază UMFST.
Proiectul privind Învăţământul Secundar ROSE are o valoare totală de 200 de milioane de euro, este finanţat integral de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, se derulează la nivel naţional pe o perioadă de 7 ani, în intervalul 2015 - 2022 şi este implementat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News