Data publicării:

Mureş:Medici şi pacienţi cu arsuri grave recuperaţi în fosta Secţie de Arşi a Spitalului Judeţean cer redeschiderea acesteia

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Foştii pacienţi cu arsuri grave care au reuşit să se recupereze la Târgu Mureş în urma unor accidente de muncă solicită Consiliului Judeţean Mureş redeschiderea Compartimentului de Arşi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, închis pentru a se face loc unui compartiment de reconstrucţie mamară, scrie Agerpres.

Unul dintre pacienţii recuperaţi cu succes la Târgu Mureş, de către echipa condusă de dr. Adrian Boţan, fostul şef al Compartimentului de Arşi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, este Cristina Eker, care a fost victima unui accident colectiv, în anul 2015, în urma exploziei unei butelii auto cu GPL, iar în încercarea de a stinge incendiul, a suferit arsuri foarte grave, în special la mâini.

"Un an nu mi-am putut folosi mâinile. Iar după lungi tratamente am reuşit să lucrez din nou (...) Accidentul a fost în 29 ianuarie 2015 şi am stat internată două luni, apoi a fost tratată în ambulatoriul de specialitate de două-trei ori pe săptămână. Am fost arsă prin flacără, am ajuns la SMURD, domnul doctor Boţan a venit şi ne-a luat pe toţi de acolo, cei patru. Am fost pansată zilnic, apoi mi s-a făcut grefă (...) Luni de zile a durat vindecarea. Esenţial este că după un an am reuşit să îmi mişc din nou mâinile, să pot să lucrez, fiindcă ambele mâini mi-au fost arse în totalitate. Am refuzat total să mă duc la Timişoara sau Bucureşti, unde există spitale de arşi. Aici am fost tratată foarte bine, tot colectivul şi domnul doctor Boţan m-au îngrijit foarte bine. Am semnat că nu vreau să plec. Am avut încredere în domnul doctor şi nu cred că alţii ar fi făcut o treabă mai bună. Secţia de Arşi ar trebui să se redeschidă, e un avantaj foarte mare, numai cine trece prin aşa ceva poate să îşi dea seama cât e de important. Am fost şi eu şi soţul meu internaţi, în aceeaşi perioadă, el a ieşit mai repede din spital şi s-a ocupat de copii, nefiind aşa de grav ca mine. Nici nu vreau să mă gândesc dacă nu era secţia la Târgu Mureş ce făceam", a declarat Cristina Eker, într-o conferinţă de presă.

Fosta pacientă a spus că a rămas şocată atunci când s-a anunţat închiderea secţiei de arşi din Târgu Mureş, mai ales că multe familii nu au posibilităţi materiale pentru a sta cu pacienţii în Bucureşti sau în Timişoara.

"În loc să ne bucurăm de ce avem şi să extindem, noi închidem că o să se deschidă altceva. Dar până atunci ce se întâmplă? În loc să extindă şi să modernizeze, închidem şi mergem la Bucureşti", a spus fosta pacientă.

Dr. Adrian Boţan, medic primar chirurgie plastică şi reparatorie, a arătat că pacienta prezenta arsuri pe circa 25% din corp, având arsuri pe faţă, pe mâini, picioare şi pe spate, însă în urma unor metode experimentate la Târgu Mureş, prezentate în premieră mondială în cadrul unor congrese internaţionale, s-a reuşit recuperarea, în terapie fiind inclusă contribuţia unui kinetoterapeut şi executarea unui masaj profund al cicatricilor post combustionale.

"Toate cele patru victime de atunci nu au vrut să meargă la Bucureşti. Există legea pacientului care spune că are dreptul să fie tratat acolo unde doreşte el (...) De ce această pledoarie pro domo pentru secţia/compartimentul de arşi? Pentru că populaţia din teritoriu, populaţia care a votat Consiliul Judeţean, toţi cei care suferă o traumă mai mare sau mai mică au nevoie să fie îngrijiţi în condiţii de cea mai înaltă calitate. Acele condiţii nu înseamnă nu ştiu ce dotare, ci curăţenie şi o foarte bună cunoaştere a îngrijirii plăgii arse, din momentul producerii, până în momentul vindecării (...) Faza de remodelare este extraordinar de important să fie urmărită cu foarte mare profesionalism, pentru că ea face diferenţa între invaliditate şi continuarea unei vieţi normale (...) Datorită felului în care au fost tratate aceste doamne îşi pot continua activitatea, îşi pot continua munca, leziunile au rămas doar ca o amintire neplăcută a accidentului pe care le-au suferit. Mesajul meu pentru oamenii din teritoriu este că acest judeţ, acest oraş are nevoie de acest serviciu. Că se va face peste 2-5 ani o super secţie de arşi, este posibil, dar este la fel de posibil să moară tot aşa clădirea dedicată arşilor de lângă SCJ Mureş. Centrul deocamdată este o ipoteză, ceea ce oferim noi este o certitudine (...) Nimeni nu zice să păstrăm arşii cu risc vital, fiindcă nu îi putem monitoriza, secţia se află într-o mansardă, dar să păstrăm acei arşi şi să preluăm de la SMURD acei arşi pe care îi putem îngriji, acei arşi pe care îi putem urmări", a declarat dr. Adrian Boţan.

O altă victimăcu arsuri grave în urma unui accident de muncă este Alina Cotoi, care era pe punctul de a-şi pierde mâna dreaptă după ce a fost arsă cu sodă caustică şi risca să îşi piardă tendoanele.

"Am avut un accident de muncă în 13 noiembrie 2015, cu sodă caustică (...) Am fost internată o perioadă destul de lungă, 2-3 luni. Domnul doctor Boţan m-a îngrijit foarte bine, fiindcă datorită dânsului am mâna, altfel nu o aveam, pentru că a fost foarte grav. Şefii de la serviciu au vrut să mă ducă la Bucureşti, dar am avut încredere în dânsul şi nu a trebuit să merg în altă parte. Se vede şi rezultatul. Acea secţie trebuie să existe pentru că este foarte important pentru cei care se ard şi trec prin aşa ceva. Doar cei care păţesc aşa ceva ştiu ce înseamnă. Ar trebui să funcţioneze în continuare (...) Doar cel căruia i se întâmplă ştie ce înseamnă să arzi de viu, ca şi cei de a Colectiv. Copii tineri care au ars de vii pe care nu i-a îngrijit nimeni şi nu i-a putut salva. Închiderea secţiei de arşi de la Târgu Mureş a fost o veste foarte tristă, acea secţie nu ar trebui închisă, ar trebui să funcţioneze în continuare. Se pare că pacienţii nu contează aşa de mult", a declarat Alina Cotoi.

Dr. Boţan a precizat că dacă ar fi tratat această pacientă după mijloacele convenţionale, probabil că mâna dreaptă nu ar mai fi fost funcţională.

"Am tratat-o după nişte mijloace personale pe care le-am prezentat la mai multe congrese internaţionale, care fac obiectul mai multor lucrări pe care le-am publicat. Fac un apel către comunitate, de a nu se lăsa văduvită de dreptul de a avea asistenţă de înaltă calitate în domeniul arsurilor, prin desfiinţarea acestui serviciu, care timp de 34 de ani şi-a făcut treaba cu deosebită onestitate şi deosebit profesionalism (...) Faptul că la Târgu Mureş nu mai putem îngriji bolnavul cu arsuri trece de la domeniul specialistului la cel al diletantului (...) Astăzi se împlinesc patru ani de la tragedia de la Bucureşti, de la Clubul Colectiv, care a dus la pierderea a 64 de vieţi omeneşti şi la 186 de răniţi grav, care au rămas cu infirmităţi teribile pe toată viaţa. Există o carte celebră de arsuri pe prima pagină, are ca motto: 'Această carte este dedicată supravieţuitorilor arsurilor, cei mai eroici oameni de pe această planetă'. De ce? Pentru că OMS defineşte arsura ca cea mai gravă afecţiune medico-chirurgicală a organismului uman. Pielea nu este doar cel mai mare şi mai întins organ al corpului, ci este, în acelaşi timp, interfaţa între organism şi mediu şi orice afecţiune la acest nivel, fie traduce o afecţiune a organelor interne, fie, în cazul arsurilor, reprezintă o injurie externă cu impact formidabil asupra biologiei întregului organism. Acesta de fapt este şi scopul acestei conferinţe, ca opinia publică să înţeleagă gravitatea arsurii şi importanţa unui tratament extraordinar de corect din prima fază şi până la sfârşit", a arătat doctorul Adrian Boţan.

Doctorul a precizat că Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri de gravitate redusă mai mult a încurcat decât a rezolvat problema pacienţilor cu arsuri, fiindcă a dus la desfiinţarea secţiilor sau compartimentelor care au existat, cu dotările precare pe care le aveau, cum este şi cea de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.

Specialiştii în arsuri susţin că nu înţeleg nici acum raţiunea pentru care conducerea SCJ Mureş a optat pentru desfiinţarea compartimentului de arşi, începând din luna iunie 2019, în condiţiile în care fluxul de pacienţi cu diferite arsuri este destul de mare, cel puţin 120 de pacienţi pe an, atât în ambulatoriul de specialitate, cât şi pe internările de zi şi pe cele continue.

Acum, susţin specialiştii, pacienţii cu arsuri sunt preluaţi de UPU - SMURD Târgu Mureş şi nu ajung să fie văzuţi la timp, existând deja numeroase cazuri de plăgi suprainfectate care ajung la medicii fostului compartiment de arşi cu trimiteri de la medicul de familie, după două-trei zile, după ce au trecut prin serviciul de urgenţă.

Conducerea SCJ Mureş declara în momentul închiderii compartimentului de arşi din Târgu Mureş că acest lucru a fost necesar întrucât unitatea nu s-a putut adapta cerinţelor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 şi că această activitate va fi preluată în viitor de compartimentul de arşi care se preconizează să fie construit aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel