Mureş:Fondurile din spectacolul 'Italian Opera Concert', donate pentru înfiinţarea casei memoriale Virginia Zeani
Fondurile încasate în urma spectacolului 'Italian Opera Concert', care va fi susţinut de soprana Brigitta Kele şi de alţi artişi recunoscuţi internaţional, la Reghin, în cadrul ediţiei a treia a Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani", în luna iunie, vor fi donate pentru înfiinţarea casei memoriale Virginia Zeani de la Solovăstru, locuinţa în care artista a copilărit.
"Festivalul Regal de Operă 'Virginia Zeani' anunţă concertul extraordinar pe care soprana de origine română Brigitta Kele, membră a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf, îl va susţine miercuri, 5 iunie, de la ora 17.00, la Casa Municipală de Cultură 'Eugen Nicoară' din Reghin. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reghin, face parte din seria manifestărilor programate în cadrul celei de-a treia ediţii a festivalului, care se va desfăşura, în perioada 31 mai - 9 iunie, în Târgu Mureş, Reghin şi Cluj (...) Invitaţiile pentru spectacolul 'Italian Opera Concert' au valoare de 50 de lei şi sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului, iar fondurile obţinute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, judeţul Mureş", au anunţat, joi, organizatorii.
Primarul comunei Solovăstru, Ilie Tătar Chirilă, a declarat recent că a început demersurile pentru eliberarea casei părinteşti a Virginiei Zeani, una dintre cele mai prestigioase soprane lirice din anii '50, '60 şi '70, care a fost timp de 25 de ani "prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma, astfel încât într-un an sau doi aceasta să poată fi transformată în prima casă memorială din judeţul Mureş.
Coordonatorul de comunicare al Festivalul Regal de Operă "Virginia Zeani", Evantia Barca, a precizat joi, într-un comunicat de presă, că soprana Brigitta Kele, a cântat pe marile scene ale lumii, de la Metropolitan din New York sau Opera din Paris, la teatre din Strassbourg, Avignon, Masada sau Beijing, şi a fost distinsă, în 2016, cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale din România.
Alături de Brigitte Kele, pe scena Casei de Cultură din Reghin vor urca şi alţi artişti valoroşi, împreună cu care va prezenta un program de arii şi ansambluri scrise şi interpretate în limba italiană.
"În concertul de la Reghin, Brigitte Kele va fi însoţită pe scenă de trei dintre cei mai preţioşi artişti ai tinerei generaţii, laureaţi ai ediţiilor precedente ale concursului de canto "L'assoluta Virginia Zeani". Alături de mezzosoprana Antonia Cosmina Stancu, baritonul Alexandru Chiriac şi tenorul Alin Stoica, soprana Brigitta Kele va prezenta un program de arii şi ansambluri scrise şi interpretate în mod exclusiv în limba italiană şi dedicate doamnei Virginia Zeani. Consecvent misiunii asumate de a contribui la descoperirea şi promovarea noilor talente, Festivalul Regal de Operă 'Virginia Zeani' salută evoluţia carierei câştigătorilor concursului de canto 'L' assoluta Virginia Zeani'. Printre cei care vor urca pe scenă în cadrul spectacolului de la Reghin se numără baritonul Alexandru Chiriac, al cărui glas generos, cu date naturale remarcabile, a fost elogiat de critica muzicală pentru o 'bună o inţelegere şi o deosebită expresivitate, care-i permit să confere sens şi culoare fiecărui cuvânt şi fiecărui accent'. Va urca pe scena de la Reghin şi tânărul Alin Stoica, 'un tenor cu o voce colosală', în prezent solist al Operei Naţionale din Bucureşti. Alin Stoica a a fost invitat să cânte în cadrul concertului omagial, organizat în 2017 de la Arena di Verona pentru a marca cei zece ani trecuţi de la dispariţia lui Luciano Pavarotti, alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi Plácido Domingo, José Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti sau soprana Angela Gheorghiu. Li se alătură tânăra Cosmina Antonia Stancu, timp de patru ani bursieră a Fundaţiei Principesa Margareta a României, o artistă aplaudată încă de la început de carieră pe scene din Paris, Como, Lille, Angers sau Budapesta. În prezent, Cosmina Antonia Stancu este solistă a Teatrului de Operă şi Operetă Nae Leonard din Galaţi", a arătat Evantia Barca.
Născută la Oradea, soprana Brigitta Kele a absolvit Facultatea de Muzică din Oradea şi a urmat studii aprofundate la Academia de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca. Până în anul 2012, a fost solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca, iar din 2012, Brigitta Kele este membră permanentă a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf.
"Brigitta Kele a colaborat cu numeroase personalităţi ale scenei lirice internaţionale, de la Angela Gheorghiu sau dirijorul israelian Daniel Oren, la regizorul Giancarlo del Monaco - fiul celebrului Mario del Monaco-, baritonul francez Ludovic Tézier sau artistul Italian Stefano Secco. A fost remarcată de Eva Wagner, consultant artistic al Operei Metropolitan din New York, care i-a propus o audiţie în urma căreia a semnat un prim contract cu această prestigioasă instituţie, pentru sezonul 2016-2017, prelungit apoi până în 2018", a precizat Evantia Barca.
Cea de-a treia ediţie, Festivalul Internaţional de Operă "Virginia Zeani" se va desfăşura în perioada 31 mai- 9 iunie în trei oraşe, Târgu Mureş, Reghin şi Cluj-Napoca şi va reuni tineri muzicieni din întreaga lume, artişti de operă şi personalităţi ale scenei lirice mondiale.
Festivalul Regal "Virginia Zeani" va fi deschis de soprana româno-britanică Nelly Miricioiu printr-un concert extraordinar care va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 19.30, la Palatul Culturii din Târgu Mureş.
Parte din suita manifestărilor culturale prilejuite de acest eveniment, soprana Nelly Miricioiu va cânta joi, 6 iunie, de la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj Napoca, alături de laureaţii prestigiosului "L'Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition 2019", tineri artişti selectaţi de o comisie internaţională din care fac parte directori ai celor mai importante teatre din Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News