Munroe Bergdorf, primul model transgender, concediat
L'Oreal a concediat-o pe Munroe Bergdorf, primul model transgender din istoria grupului, din cauza unor comentarii considerate rasiste pe care fotomodelul le-ar fi publicat recent pe internet, a anunțat vineri BBC.
Potrivit presei internaționale, Munroe Bergdorf ar fi scris într-un mesaj publicat pe contul ei de Facebook că "toți oamenii albi sunt rasiști".
Celebra companie de produse cosmetice a dat publicității un comunicat de presă în care a spus că acele comentarii "sunt în dezacord" cu valorile sale și a anunțat încheierea parteneriatului cu Munroe Bergdorf.
Modelul a reacționat imediat pe internet prin intermediul unui nou mesaj: "Aflați că încercând să mă faceți bucăți, dovediți de fapt că tot ceea ce eu am spus este adevărat".
Munroe Bergdorf, care locuiește la Londra, a fost denumită "imaginea diversității moderne" atunci când a fost aleasă să promoveze campania #allworthit a grupului L'Oreal.
La doar câteva zile după semnarea contractului, potrivit presei internaționale, fotomodelul de 29 de ani a publicat următorul mesaj online: "Sincer, nici nu mai am energie pentru a vorbi despre violența rasială a oamenilor albi. Da, mă refer la TOȚI oamenii albi!".
"Întrucât cei mai mulți dintre voi nici nu vă dați seama sau refuzați să acceptați faptul că existența, privilegiile și succesele voastre, ca rasă, sunt construite pe spatele, sângele și moartea persoanelor de culoare", a adăugat ea.
"Întreaga voastră existență este îmbibată în rasism", a mai spus Munroe Bergdorf.
Ulterior, aceste comentarii au fost șterse de pe contul ei de Facebook, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News