Banca Națională a României nu este abilitată prin lege să intervină în relațiile contractuale dintre clienți și instituțiile de credit și nici să supravegheze fiecare credit în parte, mandatul băncii centrale fiind de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
"Nu suntem abilitați prin lege să intervenim în relațiile contractuale dintre clienți și instituțiile de credit. Ar fi și o greșeală! Nicăieri în Europa nu se calcă în picioare contractele între părți. (...) Nimeni nu ne poate cere ca din această empatie (față de clienții cu credite în franci — n. r.) să încălcăm grosolan legea", a afirmat Mugur Isărescu, în conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației, citează Agerpres.
Potrivit acestuia, BNR nu are inițiativă legislativă, însă Parlamentul poate să inițieze și să aprobe o lege care să dea posibilitatea intervenției într-un contract între două părți private, dar cu asumarea riscurilor ce decurg dintr-o astfel de acțiune.
Guvernatorul BNR a atras atenția că intervențiile băncii centrale în cazul creditelor în franci elvețieni au apărut printre altele în urma catalogării francului elvețian, în plan public, ca fiind o "monedă toxică", deși sunt peste 100.000 de deținători de franci elvețieni în România.
În plus, Isărescu a precizat și că intervențiile sale au vizat și "speculațiile" de tipul că persoanele care au luat credite în franci elvețieni au fost "momiți" sau "ademeniți" să ia astfel de credite. "Noi, la BNR, nu putem să lucrăm cu asemenea termeni. În instanță se poate dovedi. Am făcut aceste referiri din cauza faptului că mai toate acuzele la adresa BNR au o caracteristică: nu spun nimic concret", a mai spus oficialul băncii centrale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă