Data actualizării:
Data publicării:

MS Margareta, detaliu sfâșietor după moartea Prințului Philip: A fost un șoc, absolut teribilă povestea asta

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
foto: Captură Antena 3
foto: Captură Antena 3

MS Margareta a vorbit despre moartea Prințului Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a. 

Ducele de Edinburgh, prințul Philip, a murit pe data de 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani, la trei săptămâni după ce a fost externat din spital.

Într-un interviu realizat de Sabina Iosub în emisiunea "În fața națiunii" de la Antena 3, MS Margareta a vorbit despre Regele Mihai I, despre moartea Prințului Philip, soțul Reginei Elisabeta, relația specială pe care au avut-o cei doi și marele regret pe care-l are în ceea ce privește înmormântarea Ducelui. 

"A fost foarte dificil pentru noi când a murit Prințul Philip, Ducele de Edinburgh, pentru că au fost prieteni, au avut aceeași vârstă și a fost un șoc, un doliu din nou. A fost dureros!", a declarat MS Margareta. 

Durerea a fost cu atât mai mare cu cât pandemia de COVID-19 a împiedicat participarea întregii familii la înmormântarea Prințului Philip. Majestatea Sa a completat că a fost dureros și că nu s-au putut duce la înmormântare, în Marea Britanie. 

"Pandemia a împiedicat oamenii să fie la funeralii, oamenii au murit singuri în spital, a fost absolut teribilă povestea asta!", a completat MS Margareta.

Prințul Philip a fost îngropat sâmbătă, 17 aprilie, într-o ceremonie spectaculoasă și restrânsă, exact așa cum și-a dorit, ala care au participat doar 30 de persoane, lista fiind dictată de Regina Elisabeta.

Un băiat de 13 ani, mister la înmormântarea Prințului Philip. Cine este copilul de pe lista celor 30 de invitați la ceremonie

Prințul Philip, nașul de botez al MS Margareta

 

Prințul Philip și Regele Mihai au fost născuți în același an, au fost veri și au păstrat o prietenie de o viață întreagă. 

Mai mult, Ducele de Edinburg a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și i-a purtat de grijă în școală, la liceu și la facultate. Principele Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române.

Potrivit Familiei Regale a României, "după dispariția Regelui Mihai, pentru Majestatea Sa Margareta, Ducele de Edinburg a fost o figură părintească, motiv pentru care Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și surse fundamentale de inspirație".

Kate Middleton, "Regina perfectă". Gesturi și semnificații care au uimit întreaga lume la înmormântarea Prințului Philip: Stânca de care va depinde monarhia

Andrew Popper, șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei, totul despre relația dintre Prințul Philip și Familia Regală a României

 

Meghan Markle a enervat-o pe Regină. Ordin clar, se cere intervenția de urgență: Renunță, a depășit linia ROȘIE!

"În ceea ce îl privește pe Prințul Philip, relația cu Familia Regală a României este de foarte lungă durată. Prințul Philip l-a cunoscut pe Regele Mihai când erau copii, erau veri. Prințul Philip a petrecut multe dintre vacanțele sale din copilărie cu Regele Mihai, la Mamaia și în alte locuri din România. Deci au format o prietenie și o relație foarte strânsă încă din copilărie. (...) Prințul Philip a fost foarte apropiat de Regina mamă Elena. A petrecut foarte multe momente alături de ea, lângă Florența și acolo s-a întâlnit din nou cu Regele Mihai.

Când Regele Mihai a fost forțat din păcate să plece în exil, el s-a stabilit la început la Londra, împreună cu familia și relațiile foarte strânse cu Familia Regală Britanică au continuat. S-a născut Principesa Margareta, acum Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Philip a fost nașul ei, a botezat-o la naștere. Din nou s-a stabilit o relație foarte apropiată și cu copiii. Alteța Sa Regală, Majestatea Sa, a petrecut copilăria și anii școlii la Londra, iar principele Philip a fost una dintre persoanele cele mai apropiate care au călăuzit-o", a declarat Andrew Popper, șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei, la Antena 3, după moartea Prințului Philip. 

De ce nu a primit Prințul Philip niciodată titlul de Rege, deși Kate Middleton va deveni Regină

 

Cum este posibil acest lucru? Ei bine, protocoalele Casei Regale a Marii Britanii sunt extrem de complexe, însă totul are o explicație.

Vezi AICI mai multe: De ce nu a primit niciodată titlul de Rege, deși Kate Middleton va deveni Regină

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel