MS Margareta, Custodele Coroanei, în Marea Britanie. Întrevedere cu Regina Elisabeta a II-a
Custodele Coroanei şi principele Radu efectuează, în perioada 8 - 13 decembrie o vizită în Regatul Unit al Marii Britanii.
* Duminică, de la ora 11,00 Custodele Coroanei, Margareta, principele Radu însoţiţi de şi principesa Elena şi Alexander Nixon, vor participa la Capela Regală Savoy din Londra, la un serviciu religios de mulţumire pentru a sărbători Marea unire şi un an de la moartea Regelui Mihai.
* Luni, 10 decembrie, de la ora 19,00, principele Radu, principesa Elena şi Alexander Nixon vor lua parte la dineul oferit de Travellers Club în onoarea Centenarului Unirii.
*Marţi, de la ora 17,00 Custodele Coroanei şi principele Radu vor fi primiţi de MS Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, vizita având un caracter privat.
* Miercuri, de la ora 12,00, în oraşul Ashford, va avea loc, în prezenţa principesei Elena, dezvelirea statuii Reginei Maria. La eveniment vor participa preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, primarul oraşului Ashford, Jessamy Blanford, alte oficialităţi britanice locale.
În aceeaşi zi, de la ora 17,00, Custodele Coroanei şi principele Radu vor fi primiţi de către ASR Principele de Wales la Clarence House, evenimentul având un caracter privat.
Totodată, de la ora 19,00, principele Radu va participa la o seară economică româno-britanică la sediul ICR Londra.
Deplasarea în Regatul Unit al Marii Britanii este a treisprezecea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie), Republica Turcia (aprilie), Regatul Haşemit al Iordaniei (aprilie), Regatul Spaniei (mai), Republica Serbia (iunie), Republica Federală Germania, Republica Portugheză, Republica Franceză (septembrie), Principatul Liechtenstein (octombrie) şi Confederaţia Elveţiană (noiembrie), Republica Croaţia (noiembrie).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News