MS a pus în dezbatere publică un proiect privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că un proiect privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină a fost pus în transparenţă decizională, iar schimbările preconizate se referă la implementarea cerinţelor directivelor europene, la crearea cadrului legal pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic.
'Am discutat zilele trecute despre modificarea Legii 282 din 2015 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină. În acest moment, aceste modificări pe care le-am promis se află în transparenţă decizională, iar schimbările preconizate se referă la implementarea cerinţelor directivelor europene, la crearea cadrului legal pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem informatic care să asigure trasabilitate de la venă la venă, la asigurarea creşterii nivelului de securitate transfuzională, asigurarea utilizării optime şi raţionale a tratamentului transfuzional, organizarea unui sistem naţional de hemovigilenţă funcţional, precum şi alte lucruri care vor duce la îmbunătăţirea activităţii de transfuzie sanguină', a explicat ministrul, într-o conferinţă de presă.
Totodată, Sorina Pintea a anunţat că miercuri a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul de ministru privitor la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist pe teritoriul României. 'Astăzi a apărut în Monitorul Oficial Ordinul de ministru 895 privitor la exercitarea profesiei de medic stomatolog sau farmacist pe teritoriul României atât în unităţile sanitare publice, cât şi în unităţile sanitare private. De asemenea, în zilele următoare vor fi publicate în transparenţă decizională Legea profesiilor medicale, precum şi acea metodologie de organizare a concursurilor pentru medicii şi personalul medical, metodologie care are la bază un singur criteriu - meritocraţia. (...) Publicarea acestui ordin şi elaborarea acestei metodologii reprezintă un răspuns la întrebările pe care de foarte mulţi ani le adresăm tuturor sindicatelor, spitalelor, astfel încât să eliminăm angajările pe bază de orice altceva în afară de meritocraţie', a susţinut reprezentantul MS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News