MRU nu e de acord cu traseismul politic, dar îl tolerează
Preşedintele Partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, că nu este avocatul „ traseismului politic ”, dar în același timp respectă competenţa celor care s-ar afla în această situaţie în cadrul Alianței România Dreaptă. De asemenea, MRU a admis că este posibil să apară mandate suplimentare alocate la parlamentarele din această toamnă.
[caption id="attachment_236954" align="alignleft" width="310"] foto: mediafax[/caption]Ungureanu a fost întrebat dacă formaţiunea pe care o conduce va respecta Codul Etic anunţat de Monica Macovei în care unul dintre criteriile eliminatorii pentru desemnarea candidaţilor la parlamentare este acela al traseismului politic.
„ Sunt în postura în care pot defini cel mai bine traseismul, fiţi convins că traseismul nu are un avocat în mine, dar – şi aici lucrul trebuie să fie foarte clar – respect competenţa şi interesul faţă de orişice principiu care ţine de alianţa noastră ”, a răspuns Ungureanu.
De asemenea, președintele FC, a fost întrebat cum vede simularea USL care arată faptul că la alegerile parlamentare vor fi alocate mandate suplimentare, în special ARD.
„ Indiferent de cum arată o simulare, ceea ce contează e campania electorală. Dacă o campanie e bine condusă, simularea devine scenariul cel mai rău (...) Mandatele suplimentare, dacă apar, şi este posibil să apară, ies din joc aritmetic al proporţionalităţii ”, a susţinut preşedintele FC.
„ Ar fi păcat să avem un Parlament care arată mai corpolent decât Parlamentul pe care îl avem acum, pentru că în momentul acela ne dăm cu toţii seama, tardiv, e adevărat, ce înseamnă să nu respecţi voinţa naţională pe un referendum care punea în cauză o cifră strictă, unică, de reprezentare parlamentară, 300 de parlamentari ”, a mai declarat Ungureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News